Ador bijuteriile. Sunt convinsă că tuturor
femeilor ne plac, iar pe cele care afirmă contrariul nu le cred. Că e vorba de
bijuterii clasice, în genul colierelor de argint,
al broșelor elegante, sau de accesorii moderne, precum brățări charm, cercei handmade,
este imposibil să nu-mi atragă atenția. Le prefer pe cele cu pietre, dar nu le refuz nici pe cele simple. Mă atrag atât podoabele masive, cât și cele minimaliste, finuțe, totul depinde de ținută și
de modul în care le pot asorta.
Dintotdeauna mi-au plăcut bijuteriile, de când mă știu.
Se
știe că fetițele, de regulă probează hainele și pantofii cu toc ai mamelor.
Făceam asta și cu lucrurile mamei, dar cel mai mult mă atrăgeau accesoriile
bunicii, probabil unde întotdeauna ne-am asemănat la gusturi. Mama are gusturi
mai „cuminți”, mai conservatoare, în schimb, eu și bunica eram atrase de tot
ceea ce înseamnă „fistichiu”, țipător: rujuri și oje mov, fucsia, farduri de
pleoape albastre, verzi, haine și bijuterii cu design ieșit din comun…
Mă fascina paleta de
farduri a bunicii, țin minte cum eu și verișoara mea ne închideam în baie și
treceam la „treabă”: ne machiam cu tot ce găseam, iar când arătam ca
niște sorcove, ieșeam, crezându-ne două dive. Dar până să ieșim, stăteam ceva
acolo. Vărul meu voia să intre, dar cum găsea ușa încuiată, stingea lumina
(întrerupătorul era pe hol). Atunci începeam să țipăm, de mă mir că n-au chemat
niciodată vecinii poliția. Cred că astăzi s-ar fi sesizat televiziunile și am
fi fost pe toate rețelele de socializare.
Ce se mai întâmpla atunci? Păi fiecare vizită la bunica se „solda” cu
inventarul bijuteriilor. Era un adevărat ritual ca la rugămințile mele
stăruitoare să scoatem cutia cu bijuterii, să răsturnăm bijuteriile în pat și să
le privim, să le admirăm, să le probăm (mai bine zis, să le probez, eu le
încercam pe rând, coliere, mărgele, inele, brățări)…
De fiecare dată, plecam de acolo cu câte ceva: un colier, un inel (chiar
dacă prea mare pentru mine), o brățară… Chiar dacă i se potriveau unei femei în
toată firea și nu unei fetițe, bunica mi le dăruia, amuzată și convinsă că
într-o zi le voi purta. Le purtam eu și atunci, chiar dacă nu ieșeam cu ele pe
stradă.
Vedeta bijuteriilor era, însă, un inel cu acvamarin. Doamne, ce îmi plăcea… Îl văd și acum, o piatră mare,
ape-ape, amintindu-mi de nuanțele schimbătoare ale mării, nu degeaba îi spune
acvamarin. Nuanțe de albastru, verde, violet, nici nu distingeai exact culoarea
și tocmai în asta consta farmecul; majoritatea pietrelor prețioase au câte o
culoare reprezentativă (rubinul roșu, smaraldul verde, turcoazul albastru),
acvamarinul nu. Acvamarinul este o combinație între culorile reci (care mie îmi
plac la nebunie), verde, albastru, violet, totul depinzând de modul în care se
reflectă lumina.
Acvamarinul este
piatra mea preferată și acum. Pur și simplu, o ador, mă atrage ca un magnet,
deși potrivit zodiacului, este asociată cu Vărsătorul, nu cu Fecioara,
Astăzi, am un inel
ce seamănă foarte mult cu cel al bunicii, pe care îl port de fiecare dată când
am ocazia, amintindu-mi de zilele lipsite de griji ale copilăriei. Până acum,
am schimbat vreo 3, dar acesta seamănă cel mai mult cu originalul.
Tu ce bijuterie
dragă ai?
Articol scris pentru SuperBlog 2019Surse foto: arhivă personală, Venda Jewelry


Super alegeri! :) Fain articol! :)
RăspundețiȘtergereMerci!
ȘtergereImi plac bijuteriile! Imi place inelul foarte mult!
RăspundețiȘtergereStiu ca tu esti cu bijuteriile :) Merci, si mie imi place! :)
Ștergere