Toți am fost aici - de Jojo Moyes - recenzie

 


„„Cu toții am fost aici” este o carte relaxantă, ușor de parcurs, dar în același timp, destul de realistă privind relațiile și societatea din ziua de azi. Ai impresia că urmărești o telenovelă sau o comedie romantică, deși comediile romantice sunt, de multe ori, nerealiste. Acolo totul este frumos, aranjându-se lucrurile perfect.

„Cu toții am fost aici” nu este așa. Ne arată viața cu toate imperfecțiunile ei și momentele când o iei razna, când îți vine să urli. Și exact ca în viața reală, acele momente sunt intercalate cu părți amuzante (da, cartea are și umor), genul de întâmplări la care râzi povestindu-le, dar care atunci când le trăiești, te aduc în pragul disperării.

Personajul principal este Lila, o femeie proaspăt divorțată, cu două fiice și căreia i-a murit recent și subit mama. Fostul soț a părăsit-o pentru una dintre mămicile de la școala fiicei sale, mama sa, cu care avea o relație foarte bună, a decedat brusc, într-un accident, tatăl său vitreg, soțul mamei sale, s-a mutat aproape de tot la ea, stările fiicei sale adolescente sunt greu de gestionat și ca și când toate acestea nu ar fi de ajuns, apare de nicăieri tatăl său biologic, care le părăsise pe ea și mama ei pe când Lila avea 3 ani. Un tată absent, dar care și-a adus aminte subit de fiica sa atunci când are nevoie.” https://literaturapetocuri.ro/toti-am-fost-aici-jojo-moyes-recenzie.html

Comentarii