Să redevenim copii!

 

            Filmele  au fascinat dintotdeauna. De la apariția cinematografului până în ziua de astăzi, când avem la dispoziție atâtea canale de streaming, oamenilor le place să vadă filme. Pe vremuri, când nu existau atâtea opțiuni, mersul la cinema era principala distracție. În zilele noastre, deși putem urmări filme la televizor sau pe diverse platforme, cinema-ul își păstrează farmecul: atmosfera, marele ecran (unele producții pur și simplu, trebuie văzute pe marele ecran!), ocazia de a vedea filmul imediat ce apare…


            În copilăria mea, nu existau atât de multe opțiuni. Nici cinematografele nu erau atât de numeroase și accesibile. Acum, poți merge la cinema în orice mall, să vezi un film în format 2D, 3D, 4Dx sau ce vrei tu. Pe vremuri, când voiam să vedem cel mai nou film apărut, eu și colegii de clasă mergeam la singurul mall care găzduia un cinematograf. Astăzi, îmi aduc aminte cu nostalgie de acele vremuri. Opțiuni mai puține decât acum, dar mai apreciate. Probabil tocmai pentru că erau puține… Nu aveam de unde alege, așa că ne mulțumeam cu ce aveam și trăiam cu mai multă bucurie orice experiență.

Ce vedeam la acel cinematograf? Primul lucru care îmi vine în minte este seria Harry Potter. Cel mai nou film Harry Potter, lansat de Crăciun, era o tradiție. Cele mai multe filme din serie apăreau în preajma sărbătorilor de iarnă. Probabil de aceea, și în ziua de azi, asociez Crăciunul cu filmele Harry Potter, deși le revăd cu plăcere și în alte perioade ale anului. Parcă plonjez înapoi în timp atunci când revăd aventurile lui Harry, Ron și Hermione, în lupta dintre bine și rău. Am impresia că sunt din nou copil, în vacanța de iarnă și mă bucur de cel mai nou film din serie.

Dar cum nu putem trăi doar din amintiri sau în cazul de față, din revederea filmelor vechi, de fiecare dată când la cinema apare un film nou care-mi place, merg să-l văd. Cele mai noi ecranizări ale cărților dragi, cel mai nou film din seria universului Harry Potter (păi se putea altfel?) sau pur și simplu, un film al cărui scenariu mă atrage, cu actori pe placul meu în distribuție, toate reprezintă puncte de interes pentru mine.

Ani mai târziu, nu s-au schimbat prea multe. De Crăciun, apar cele mai multe filme bune. În fiecare an, această perioadă este cea mai bogată în oferta cinematografică. De altfel, pe 23 decembrie 2022, va fi lansat un celebru film de animație și comedie, „Lilu,Lilu, Crocodilu. Este un remake al originalului, lansat în anii 1960. Cel din prezent este cu Javier Bardem, un motiv în plus pentru a-l urmări.


            Recunosc că habar nu aveam de existența sa. „Lilu, Lilu, Crocodilu” e o expresie des folosită, referindu-se, de regulă, la enumerări. Însă nu știam de unde provine, până când am citit enunțul probei 22 din cadrul concursului Super Blog.

            Totuși, mai bine mai târziu decât niciodată și ce este mai potrivit de urmărit în această perioadă a anului decât o comedie pentru întreaga familie? Uneori, este bine să redevenim copii, mai ales în preajma Crăciunului.

            Articol scris pentru proba 22 a concursului SuperBlog 2022.

 

Comentarii