Cântecul lacului de Dan Bițuică


Titlul original:
Cântecul lacului

Editura: Literpress Publishing
Colecția Foxglove

Anul aparitiei: 2020
Număr pagini: 312
Gen: Thriller cu elemente supranaturale

Sunt o mare fană a genului thriller-polițist, așa că nu pot decât să mă bucur când văd că și literatura română se bucură de reprezentanții săi. De când a apărut „Cântecul lacului”, am fost curioasă să-l citesc. Și nu am regretat, lectura sa m-a prins la ore târzii din noapte, când mi se închideau ochii, dar parcă mai mergea un capitol…

Deși autorul este român, acțiunea se petrece în America, iar tematica aduce cu scrierile lui Stephen King. Personajul principal este Josh Diker, un scriitor devenit celebru în urma publicării primului roman. A avut un succes fulminant, însă în prezent, inspirația l-a părăsit. Editorul său îl bate la cap să scoată un roman la fel de bun, datoriile se adună, încearcă să lucreze, dar nimic nu se leagă. Blocajul apare pe fondul problemelor cu fosta soție și a consumului frecvent și excesiv de alcool.

„Trecătorii mă priveau – unii cu ură, alții cu compasiune - și treceau pe lângă mine, indiferenți. Mi-aș fi dorit ca măcar unul să mă întrebe: Unde te duci? De ce ești trist? Cum de-ai ajuns așa? Te pot ajuta cu ceva?

Astea toate nu le mai regăsim în lumea modernă pe care am creat-o, în timp.”

Singurul care crede în el în continuare este Ben, editorul și prietenul său bun. Acesta îl susține pe Josh în noul său plan, acela de a se retrage în munți, la cabana moștenită de la bunicul său. Speră că acolo se va produce declicul și va putea lucra nestingherit, în liniște. Cu banii împrumutați de la Ben, Josh pleacă în căutarea inspirației. Cu această ocazie, se tratează singur de dependența de alcool. Descoperă o viață simplă, liniștită, iar inspirația nu întârzie să vină.

Însă inspirația nu e singura care îl vizitează. Ajuns la cabană, plonjează în amintirile despre familia lui: bunicul Morgan, bunica, părinții săi… Își aduce aminte cu drag și nostalgie de verile petrecute acolo, dar și de anumite legende privind vechii indieni ce populau pădurile din jur.

„- Cabana asta va rămâne a ta! Aici îmi doresc să vii când te va cuprinde dorul de mine, aici îmi vei găsi spiritul sălășluind printre frunzele copacilor, prin cețurile dimineților reci, prin iarba deasă și neatinsă de buzele cerbului, în apa proaspătă a izvorului de sus. Mă vei găsi, băiete, prin ungherele minții tale, mă vei găsi când îți va fi greu. Să nu te oprești niciodată în fața unui obstacol, chiar dacă ar urma să te lupți cu Goliat. Trebuie să-mi promiți asta!”

Ajunge în posesia unor informații ce aruncă altă lumină asupra unor întâmplări petrecute demult: moartea unchiului său, moartea bunicului și chiar a bunicii. Unchiul său (fratele tatălui) a murit la o vârstă fragedă, înecat în lacul din zonă, de care sunt legate mai multe legende ale vechilor indieni. Se pare că moartea sa nu a fost chiar accidentală…

Josh primește indicii din surse misterioase, începe să pună totul cap la cap, dar în același timp, viața îi este pusă în pericol de cei interesați să nu se afle adevărul. Pe de altă parte, problemele cu fosta soție se intensifică, aceasta venind la cabană împreună cu amantul ei pentru a pretinde așa-zise drepturi.

Josh își găsește refugiul în relația cu Luana, o indiancă pe care o cunoaște în acea regiune, o femeie simplă, grijulie, cu un suflet bun și cald, exact persoana de care avea el nevoie.

Însă când tot pare bine și frumos, viața lui Josh este pusă în pericol. Vinovații încearcă să evite descoperirea adevărului cu orice preț, chiar și cel al crimei.

Ce mi-a plăcut: ideea, ritmul alert al acțiunii, fluența textului, la care contribuie stilul lejer și capitolele scurte; cartea se citește foarte ușor, este un adevărat page-turner. M-au surprins ore târzii din noapte cu cartea deschisă, îmi era somn și tot îmi spuneam: „Un capitol și gata”, dar tot nu mă lăsam. Într-o noapte am adormit, în alta mă gândeam să-l las pe Josh în spital până a doua zi (veți afla despre ce e vorba când veți citi cartea), dar pe stilul „încă un capitol”, am ajuns la finalul romanului. Apoi mi s-a dus și somn și tot cu gândul la final și epilog.

Ce nu mi-a plăcut: am descoperit foarte ușor criminalul; radarul meu de cititor antrenat când vine vorba de romane thriller și polițiste bipăia ca toți dracii când apărea persoana respectivă, încă de la început; epilogul, consider că se putea și fără el, dar mai multe nu spun pentru a evita spoilerele; unele detalii un pic forțate care încarcă acțiunea, dar sunt convinsă că vor dispărea pe măsură ce autorul își va șlefui stilul.

În concluzie, mi-a plăcut romanul, pe care îl puteți achiziționa de aici, și mă bucur că autorii români se extind și asupra genului thriller.

Despre autor:

Dan Bițuică este născut în Câmpina, „cel mai însorit oraș al țării”, așa cum spune chiar el. Romanul său de debut este „Grilajul din fereastră”, a urmat „Cântecul lacului”, iar în prezent în pregătește un al treilea roman.

Comentarii

Trimiteți un comentariu