Aripi de gând – Vero Budea și Rodica Pușcașu


Titlul original: Aripi de gând

Editura: Literpress Publishing
Colecția Lirio Calla

Anul aparitiei: 2020
Număr pagini: 157
Gen: poezie contemporană

Pe Vero Budea si Rodica Pușcașu le știu de mult. Pe una personal, pe cealaltă prin corespondență. Amândouă sunt colege cu mine, fac parte din echipa Literatură pe tocuri. Pe Vero am avut plăcerea s-o întâlnesc față în față la târguri, pe Rodica nu încă, dar din discuțiile noastre, îmi dau seama că suntem pe aceeași lungime de undă în multe privințe.

Cu Rodica am scris despre vise literare, având amândouă o activitate onirică intensă.

Vero cocheta de mult cu poezia, Rodica are deja carti publicate.

Cele două și-au unit talentul sub volumul de poezii „Aripi de gând”. Cartea este împărțită în două capitole mari, corespunzând celor două autoare.

„În lanul cu versuri” este volumul lui Vero, în care sunt abordate teme precum situația actuală, sentimentele oamenilor privind situația actuală, pandemia, izolarea…

„Orașul e pustiu/și singur,/pe străzi plutește/pandemia/iar oamenii/sunt izolați/în case/având cu ei/melancolia.”

O poezie foarte frumoasă și potrivită situației actuale este „Rugă”:

„Doamne, tu ești bun mereu/Și pe oameni îi asculți/Ai grijă de tatăl meu/Și pe mama s-o ajuți.

Ajută-i să se păzească/De boală sau de angoasă/Să trăiască, să-și dorească/O viață cât mai frumoasă.”

Unele versuri reflectă exact situația multora dintre noi:

„Duce-n spate omul multe/Muncind zilnic ca un rob/Are crucea lui în frunte/Câteodată pare snob.”

Și închei descrierea volumului lui Vero cu versuri optimiste, de care avem nevoie, mai ales în această perioadă:

„la granița/pământului/cu cerul/o minge/de foc/răsare/respiră/o nouă zi.”

„Într-o seară, cuvintele…”, volumul Rodicăi, are ca teme dragostea, reprezentând-o exact pe autoare: o visătoare.

„În numele iubirii,/Am ales să port aripi de gând,/În fiecare vis îmi așez capul pe umărul tău./Te necunosc atât de mult/Și totuși mi-e dor/De parfumul pielii tale în nopțile în care uiți ferestrele deschise.”

„Fericirea e atunci când zâmbetul tău/apasă pe clapele pianului,/Chiar dacă nu știi/că ultima melodie a fost deja cântată altcuiva.”

„Te aștept la celălalt capăt al iubirii/La terasa unde cresc fire de lună,/Să te ating cu speranțele goale/Dezbracă-te de inimi moarte/Te aștept/Să-ți tulbur ape de iris.”

Cartea poate fi achiziționată de aici: https://literpress.ro/produs/aripi-de-gand-vero-budea-rodica-puscasu/

Comentarii

Trimiteți un comentariu