„Frumuseţea mă mulţumeşte prin simplul fapt că e
frumoasă.” - Victor Hugo
Româncele sunt frumoase,
o știe toată lumea. Pentru a păstra și a pune în valoare frumusețea, ea trebuie
să fie întreținută, mai ales că vine din interior și nu mă refer exclusiv la
suflet, ci și la sănătate. Cu cât te simți mai bine, cu atât ești mai frumoasă,
iar sănătatea depinde de imunitate.
Că imunitatea tinde
să scadă în sezonul rece deja e un clișeu. Ce nu știm cu toții (nici eu până
acum) este că sănătatea tenului este determinată de mai mulți factori, printre
care și microbiomul pielii.
Ce este microbiomul pielii? Ansamblul bacteriilor, fie ele bune sau rele, regăsite pe
suprafața pielii. Ce putem face pentru un ten sănătos? Să menținem echilibrul,
prin produse din ingrediente de origine naturală.
Gerovital Plant ne ajută prin Complexul Poliplant Microbiom Protect,
produs 100% românesc, potrivit tenului mixt și normal.
Cum îmi ajut eu tenul pe perioada iernii?
Operațiunea demachierea
În primul rând, nu
uit să mă demachiez, indiferent dacă folosesc sau nu fard în ziua respectivă.
Pentru această „operațiune”, apelez la apa micelară Microbiom Protect.
Mă înțeleg foarte bine cu apa micelară, în general,
datorită ușurinței în aplicare și a faptului că nu mai este necesară clătirea.
Totodată, micelele captează sebumul, machiajul și alte impurități, purificând
tenul.
De regulă, nu am
nevoie de un demachiant puternic, pentru că nu folosesc mult fard. Totuși, la o
ocazie specială, îmi aplic un machiaj rezistent, pentru a nu-l reface des.
Așadar, atunci când apelez la machiaj waterproof, îl îndepărtez cu fluidul demachiant
Poliplant Microbiom Protect pentru față și ochi, care conține ingrediente
naturale și stimulează microcirculația.
Lupta cu cearcănele
Un produs perfect
pentru nevoile mele este și crema anticearcăn antirid Microbiom Protect. De când mă știu, am cearcăne. Din copilărie, este ceva
genetic, în cazul meu, nu cauzat de oboseală. Desigur că atunci când nu dorm
suficient, cearcănele se accentuează, dar ele sunt mereu acolo, inclusiv când
sunt odihnită. Având și tenul deschis la culoare, sunt de două ori mai
vizibile, mai ales iarna, când pielea nu mai e „mângâiată” de soare.
Neajunsurile tenului deschis la culoare
Dezavantajul major
al unui ten deschis la culoare este faptul că toate petele, cearcănele,
coșurile, toate impuritățile sunt vizibile. Când cearcănele mele sunt mai puțin
vizibile? Vara, când sunt bronzată. Atunci nu am nevoie de machiaj, bronzul
acționând ca un fond de ten natural. Dar în restul anului, un anticearcăn este
obligatoriu, dacă nu vreau să par desprinsă dintr-un film cu vampiri.
Nu numai că noul
produs maschează cearcănele, dar le și reduce, având, totodată, un efect antirid.
Încă nu-mi fac griji pentru riduri, dar totuși, ele nu apar peste noapte, așa
că nu strică să previn formarea lor.
Pe lângă
anticearcăn, pentru mascarea imperfecțiunilor de care vorbeam mai devreme,
foarte vizibile pe un ten deschis, folosesc crema CC Mediu Matifiantă Microbiom
Protect.
Nu strică nici crema hidratantă Microbiom Protect, necesară pentru
menținerea unui nivel optim de hidratare.
De ce este necesară hidratarea? Pentru că un ten hidratat corespunzător este mai puțin
predispus la apariția ridurilor, iar oboseala nu are ce căuta.
Tu cum reușești să
te menții sănătoasă și frumoasă?
Articol scris
pentru SuperBlog 2019


Hidratarea si apa micelara par a fi solutiile minune pentru tot ce tine de ingrijirea pielii. Interesant articol. :)
RăspundețiȘtergereDa,conteaza mult. Nu e suficient, dar cu siguranta, necesar.
Ștergere