Vrem, nu vrem,
suntem dependenți de tehnologie. Astăzi nu putem concepe viața fără calculator,
imprimantă, copiator, cel puțin din punct de vedere profesional. La fel sunt și
eu. Dependentă de laptopul meu. Cu ajutorul lui îmi scriu recenziile,
articolele, le postez pe blog… Chiar nu reușesc să-mi imaginez activitatea fără
el.
Vă dați seama ce
greu mi-a fost acum câteva luni, când i s-a defectat coolerul intern!
Dintr-odată, a început să vâjâie, de ziceai că e tractor și nu exagerez când
spun că vibra toată masa, de parcă erai la o ședință de spiritism! Vâjâitul
ca vâjâitul, dar se oprea, pur și simplu. Îl porneam și se repeta povestea: se
închidea de la sine. Apoi am aflat că era bine că se oprea; se autoproteja,
pentru că dacă ar fi vâjâit în continuare, i s-ar fi „prăjit” hard-disk-ul. Nu
mă pricep eu prea bine la calculatoare, dar știu că asta e de rău. Cu atât mai
mult cu cât fac prostia de a nu recurge la back-up: știu că trebuie să salvez
toate materialele și în altă parte, dar de aici până la pus în practică…
L-am dus la
service, l-au examinat, dar veștile nu au fost bune: era nevoie să i se
înlocuiască acea piesă defectă, care trebuia comandată, pentru că nu o aveau în
stoc. Ghinionul a făcut să prind weekend-ul la mijloc și codul portocaliu de
ninsoare. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, livrarea avea să întârzie și uite cum am rămas eu fără laptop o
săptămână! O săptămână! Nu știu vouă, dar mie mi se părea enorm! Să înnebunesc
când am auzit! Aveam articole cu termen de predat, recenzii de scris, atât pe
blog, cât și pe site-urile colaboratoare… Vreo două zile am folosit laptopul
mamei, dar avea și ea de lucru, nu puteam să i-l acaparez la nesfârșit… Mai
ales că atunci când mă apuc eu de scris… acolo prind rădăcini!
Soluția a venit de
la o prietenă care se ocupă cu organizarea de evenimente. Ea mi-a spus că nu de
mult, a organizat o conferință și că a apelat la PCMadd.com . De la ei a
închiriat echipamentele IT pentru buna desfășurare a evenimentului. Pe toată durata
conferinței, sprijinul tehnic a fost asigurat de aceeași firmă. În plus, a
beneficiat de discount.
Așa că am optat și
eu pentru închirierea pe termen scurt (între 1 și 60 de zile) a unui laptop
Dell Latitude, cu licență Windows 10 inclusă. Există posibilitatea
și de a închiria pe termen lung (între 2 și 12 luni).
Am plătit 10 euro pe zi
și mai în glumă, mai în serios, mă gândeam că puteau să-mi mai țină laptopul în
service: cu cât crește durata închirierii, cu atât scade prețul. Dacă
închiriezi pentru 1-3 zile, plătești 15 euro pe zi, pentru 4-10 zile (cazul
meu), 10 euro, 11-30 zile, 6 euro, iar dacă depășești 31 de zile, se ajunge la
3 euro.
Așa am reușit să
predau articolele la timp, iar blog-ul meu nu a avut de suferit, ba chiar
această experiență mi-a furnizat material pentru un nou articol. Acum știu că
problemele tehnice, oricât de neplăcute sunt, au rezolvare!
Surse foto: PCMadd.com, pexels.com


Util de stiut! :D
RăspundețiȘtergereDa, mai ales ca aceste probleme sunt la ordinea zilei.
RăspundețiȘtergere