Harry Potter și Prințul Semipur - film

ATENȚIE! SPOILERE CÂT CASTELUL HOGWARTS!

De vreo 3-4 zile, de când am terminat „Harry Potter și Prințul Semisânge”, voiam să re(re)văd ecranizarea. Când ziceam și eu „Gata, azi văd filmul!”, intervenea câte ceva: ba se bloca laptopul, ba constatam că durează prea mult (2 ore și jumătate) și că nu voi reuși să-l termin în seara respectivă, prin urmare, hotăram să-l văd a doua zi cap-coadă, ba aveam altceva de făcut… Aseară, la fel, mă pregăteam să-l văd, dar parcă tot l-aș fi amânat pentru azi, când ceva, undeva în fundal, îmi atrage atenția: pe Pro TV se făcea reclamă chiar la… „Harry Potter și Prințul Semipur”, care urma să înceapă în… 10 minute!

Așa ceva! Fix filmul ăla din serie și să aflu de el chiar înainte să înceapă, în condițiile în care eu nu prea mă uit la televizor, deci probabilitatea de a vedea reclama era mică. Parcă ceva mă tot împiedica dinadins zilele astea să-l văd, pentru că tot urma să se difuzeze la televizor. În următoarele ore, mă auzeai numai „Asta nu era în carte!” sau „Îmi place că au păstrat asta!”.

Prima dată când am văzut filmul, mi s-a părut cel mai slab din serie. Acum, după ani de zile, mă bucur să-l revăd, deși rămân cam la aceeași părere. Dacă mă întrebați care film mi-a plăcut cel mai mult, v-aș spune că 4. Sau 3, sau 2, 7 sau 8. Greu de decis, deși cred că rămân tot la 4. În privința celui care mi-a plăcut cel mai puțin, clar e 6.

De ce? Mi se pare destul de „ușurel” față de celelalte ecranizări, deși în carte s-au întâmplat lucruri grave. Filmul se focalizează pe umor, romantism, aspecte întâlnite și în carte, dar într-o proporție echilibrată. În carte, în ciuda situațiilor amuzante, care ne descrețesc frunțile, nu uităm de pericolul din umbră: întoarcerea lui Voldemort, recrutarea adepților, disparițiile și morțile aproape zilnice, lupta împotriva Întunericului. Filmul, cu tonul său lejer, amuzant, vag romantic, te face să ignori adevărata intrigă.

Totuși, hai să nu fiu rea și să admit că în linii mari, s-a urmat destul de fidel acțiunea cărții, iar unele pasaje sunt desprinse chiar de acolo. Dar să vedem ce aș mai fi vrut de la ecranizare:

- Mai multe despre Prințul Semipur și manualul său. Până la urmă, despre asta e vorba, așa cum ne-o spune și titlul! Aș fi vrut să se facă mai mult caz pe seama însemnărilor din acel manual. În carte, pur și simplu, simți cum se formează legătura dintre Harry și posesorul cărții. În film, este revoltător de neglijat rolul manualului. Unde este supărarea lui Hermione? Unde sunt îndoielile și bănuielile lui Harry? Cineva care nu a citit cartea nu poate să înțeleagă rolul Prințului Semipur, poate chiar să creadă că meritul la prepararea poțiunilor îi aparține exclusiv lui Harry.

- Mai multe despre trecutul lui Voldemort. Sunt fascinante orele petrecute cu Dumbledore, în care se reconstituie povestea lui Tom Riddle, băiatul ce a devenit un vrăjitor malefic. Filmul ne-a aburit cu 2 amintiri: cea în care Dumbledore îl găsește pe copilul Tom Riddle la orfelinat și cea în care același Tom Riddle, peste ani, îl trage de limbă pe Slughorn cu privire la Horcruxuri. Nimic despre vizita acestuia la Hogwarts de mai târziu sau despre întrevederea cu bătrâna colecționară ce deținea cupa și medalionul… Nimic din personalitatea lui Tom Riddle, despre carisma sa atunci când dorea să obțină ceva. Măcar au păstrat încercările lui Harry de a obține amintirea de la Slughorn.

- Mâna moartă a lui Dumbledore. Un fapt greu de ignorat în carte este mâna înnegrită, rănită, a lui Dumbledore, real motiv de îngrijorare: este Dumbledore bolnav? Îmbătrânește Dumbledore? Îl lasă puterile? Cu siguranță, este mai mult decât o simplă rană, dar în film nu apare nimic referitor la ea. Greșit din partea lor!

- Love is in the air… Cam acesta este laitmotivul filmului 6, ceea ce nu e rău deloc, pentru că și în carte avem parte de ceva mai mult romantism: tensiunile dintre Ron și Hermione, relația lui Ron cu Lavender și în final, formarea perechii Harry-Ginny. Ce nu-mi place este că le-au scos din context: nimic despre gelozia lui Ron, ce n-a depășit momentul Krum-Hermione și dacă ați citit cartea, inutil să vă spun că scena sărutului dintre Harry și Ginny este complet diferită; Ginny nu era la curent cu manualul Prințului Semipur, abia dacă a aflat accidental despre el. Harry și-a ascuns singur cartea în Camera Necesității. În carte, sărutul lor a avut loc după ce au câștigat Cupa de Vâjthaț/Quidditch.
- Și că veni vorba de Quidditch… Unde, pe barba lui Merlin, sunt meciurile de Quidditch în filmul ăsta?! Deși mă bucur că în mare parte, scenariul este fidel cărții (probele, vraja Confundus a lui Hermione, pentru a-l deruta pe oponentul lui Ron, simularea lui Harry cum că i-ar fi turnat lui Ron Felix Felicis în pahar), filmul ne arată puțin din probele de selecție și un singur meci. Unde sunt restul? Vreau mai mult Quidditch!

- Convingerea lui Harry, ce frizează în mod comic obsesia, că Draco Malfoy este Devorator al Morții. Ecranizarea ne bagă aproape direct în „Sectumsempra”, la care apropo, în carte Harry a recurs doar fiind întins pe jos, pe când Draco se pregătea să-i aplice blestemul Cruciatus.

- Aș fi vrut să-i văd mai mult pe Maggie Smith (profesoara McGonagall) și Alan Rickman (Snape). Mari actori, e o încântare să-i privesc!

- Nici măcar Dumbledore nu ar fi putut să Dispară din Hogwarts; doar dacă ar fi ridicat el însuși vraja, lucru pe care nu cred că l-ar fi făcut, în condițiile în care urma să plece și să lase școala lipsită de apărare.

- Inferii arată prea ca niște marionete, ca niște zombie din filmele de groază.

Am vorbit mai mult despre lipsuri, dar să vedem și ce scene au fost în plus față de carte:

- „I killed Sirius Black!” – apariția lui Bellatrix Lestrange la Vizuină și incendierea casei familiei Weasley nu este în carte. De fapt, sunt sigură că farmecele de protecție asupra locuinței nu i-ar fi permis să se apropie. Nu pot spune că mi-a displăcut, însă sunt de părere că în locul acelei scene, ar fi mers ceva din carte.

Cred că deja vă întrebați: „Măi, dar ți-a plăcut ceva la filmul ăsta?”. Da, deja am spus, apreciez că în linii mari, transpunerea cinematografică este destul de fidelă. Am apreciat scenele amuzante, am murit de râs la faza cu Ron, când înghite din greșeală ciocolata cu poțiune de dragoste. La fel de amuzantă este și petrecerea de Crăciun organizată de profesorul Slughorn: cum se ascunde Hermione de McLaggen, deja regretând că l-a ales ca însoțitor; replica lui Neville, cum că pe Belby l-a pus Slughorn să distribuie hârtie la toaletă (nu e în carte, dar e tare) și nu în ultimul rând, Luna. Cred că este cea mai amuzantă dintre toți și faptul că nu își propune acest lucru îi amplifică farmecul.

Și apropo de personajul Slughorn, mi-a plăcut cum a fost interpretat de Jim Broadbent.

Trebuie să recunosc că scena de final, când cu toții își ridică baghetele pentru a-l omagia pe Dumbledore, mi-a făcut pielea de găină. Impresionant!

Este greu să surprinzi într-un singur film toată acțiunea din carte, cu tot cu nuanțe. De aceea, cred că cel mai potrivit ar fi un serial. Un sezon pentru fiecare carte din serie și n-ar mai fi așa bătaie de cap!

Voi ce spuneți? Care film din serie v-a plăcut cel mai mult? Dar cel mai puțin?

Surse foto: Harry Potter Wiki