Am primit provocarea de la Mes
Passions. Mulțumesc, Cosmin!
·
Când
faci o pauză de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al
paginii?
Și,
și. De obicei folosesc semn de carte, am o colecție întreagă de semne de carte
de toate felurile: clasice, cu elastic, magnetice, iar multe dintre ele sunt cu…
(ați ghicit, pisici). Dar când nu am la îndemână semn de carte sau le-am
terminat (am obiceiul de a pune semn de carte și la citate, iar dacă sunt
multe, se termină foarte repede), îndoi colțul fără remușcări. Bineînțeles,
doar dacă e cartea mea, nu mă apuc să masacrez cărțile altora J)).
·
Ai
primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?
Pentru recenzii sau “ca cadou”? J). Pentru recenzie am primit de curând
„Superstar”, iar ca și cadou (hai că acum evit cacofonia J) ) am primit de la
tine “Fata din tren” (nici acum nu am apucat s-o citesc, dar remediem ;) ).
·
Citești
în baie?
Înainte
mai citeam. Nu, nu te gândi că pe WC J)),
deși n-am nimic cu cei care fac asta. Citeam în cadă, dar
de multe ori mi s-a udat cartea, așa că am renunțat la această practică.
·
Te-ai
gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Întrebare
de baraj J). Da, m-am gândit, am și încercat, poate că într-o zi o să duc la
îndeplinire și treaba asta. Despre ce? E, o să vedeți, permiteți-mi să vă
surprind! J)
·
Care
este cartea ta preferată?
Cum
ai spus și tu, un cititor înrăit nu se poate rezuma la o singură carte. am o
grămadă de cărți preferate. M-a impresionat foarte tare „Contele de
Monte-Cristo”, ador cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu, ale Agathei Christie. Mi-a
plăcut mult și „Arta conversației”, de Ileana Vulpescu. Ca să nu mai vorbesc de
populara serie Harry Potter. I’m a big fan.
·
Îți
place să recitești cărți?
O, da! Ador să recitesc cărți care mi-au plăcut foarte
mult. Harry Potter am recitit-o (toate cărțile din serie).
·
Ce
părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce
le-ai spune?
Este
foarte interesant să întâlnești în carne și oase persoana din spatele cărților
preferate, să ai ocazia de a compara omul cu autorul. Ce să le spun? Că-mi plac
cărțile lor și s-o țină așa în continuare.
·
Îți
place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?
Da, sigur că-mi place, nu pot ține doar pentru mine
ceea ce citesc. Ca și tine, îmi selectez auditoriul.
·
Care
sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
În primul rând, genul literar. Știi și tu cât îmi plac
crimele (să citesc despre ele, nu să le comit, Doamne ferește! J)) ). Mister, horror, thriller, însă
asta nu înseamnă că nu apreciez cărți bune, aparținând altor genuri. Autorul mă
determină iarăși, dacă văd o carte a unui autor preferat, tind s-o cumpăr.
·
Care
crezi că este o lectură ,,obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să
o citească?
Harry Potter, toate cărțile din serie J). Eram la școală când a început
nebunia, iar toți cei de o vârstă cu mine citeau aceste cărți. Așa că acum când
aud pe cineva că n-a citit Harry Potter, mi se pare un pic ciudat J)))
·
Care
este locul tău preferat pentru lectură?
În
pat, cu muzica în căști și cu pisica alături, eventual pe carte. Dar pot citi
oriunde, la masă, pe canapea, în mijloacele de transport.
·
Când
citești, asculți muzică sau preferi liniștea?
E,
bravo, parcă ți-am anticipat întrebarea! J).
Am spus mai sus, prefer cu muzică, însă în mijloacele de transport, de exemplu,
prefer liniștea, aș fi prea izolată de mediu și aș coborî la altă stație ;)).
·
Ai
citit cărți în format electronic?
Da. Electronic sau pe hârtie, tot informația aia e.
Într-adevăr, mi se pare mai greu electronic. Pe hârtie citesc mai repede.
·
Citești
numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?
Și, și. Cum am spus mai sus, tot carte e.
Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care
le-ai citit vreodată.
Ah, ce-mi faci tu mie, greu!
J)
1. Harry Potter (toate din
serie) – J.K. Rowling
2. Contele de Monte-Cristo –
Alexandre Dumas tatăl
3. Plan diabolic – Rodica Ojog-Brașoveanu
4. Zece negri mititei – Agatha Christie
5. Arta conversației – Ileana Vulpescu
Asta e doar așa, o mică parte. Există și alte cărți care m-au fascinat
de-a lungul timpului.
Provoc mai departe pe Robert Bădică (scuze, nu
știu cum se cheamă blog-ul tău), Eva Anca cu Rândurile Evei, Anca Adriana
Rucăreanu cu Anca și cărțile.
Foarte interesante raspunsuri, Sorina. Iti multumesc pentru provocare.
RăspundețiȘtergereMultumesc si eu! Abia astept sa vad raspunsurile tale!
Ștergere