„ Deși scrise în același stil accesibil, ce facilitează lectura, cele două cărți sunt foarte diferite din mai multe puncte de vedere: subiectul, modul în care planurile pe care se desfășoară acțiunea se leagă între ele, personajele și cel mai evident, spațiul. Dacă în „Robinson Crusoe, ultima ispită” acțiunea se petrece pe meleaguri dâmbovițene, în „viKtor. Umbre sub soarele Braziliei”, nici nu mai e nevoie să vă spun unde, este evident din titlu.
Titlul ne dezvăluie
și numele personajului principal. Vitor Ribeira este un informatician din
Manaus, cu o copilărie nefericită. Tatăl său, fost luptător în Legiunea
Franceză, a murit, iar mama sa l-a abuzat ani în șir, închizându-l în pivniță
în timp ce ea avea întâlniri cu tot felul de amanți. Ba mai mult, fiind un
copil supraponderal, diferit de colegii lui, a fost victima bullying-ului.
„Din cauza celor
trăite în școală, Vitor își dezvoltase cu timpul niște antene foarte fine,
menite să detecteze orice urmă de ofensă încă de la o distanță respectabilă,
pentru a se putea proteja și apăra.”
Sunt tratate subiecte actuale, precum viața în favelele
braziliene, discrepanța uriașă din societatea braziliană între bogații cu vile
cu piscine pe care-i vedem în telenovele și viața în favele, unde infracțiunile
și abuzurile sunt la ordinea zilei, pe fondul unei sărăcii lunii.
„Asta, în timp ce
privilegiații cei frumoși și bogați își duceau viața de vis acolo jos, pe
străzile cu palmieri, conducându-și Porsche-urile și Lamborghini-urile pe
șoselele largi și prietenoase, cu vedere spre coastă... Și trăiau în frumoasele
lor vile, având slugi pentru orice, chiar și să-i șteargă la cur, dacă asta își
doreau.
Iar aici, sus pe
deal, se găsea favela, mahalaua unde oamenii trăiau la limita existenței, în
cocioabe improvizate și neigienice. Și, în plus, acestei mahalale i se puse, în
mod ironic, numele de Esperança. Mahalaua în care noaptea nu îndrăzneai să mai
ieși afară, pentru că atunci era lumea traficanților de droguri și de tot felul
de alte mărfuri ilegale, lumea gloanțelor și a împușcăturilor, a motoretelor ce
li se ambalau motoarele cu furie – furie născută din frustrare și neputință.”
În mjlocul acestei lumi lipsite de speranță, Luana, profesoara Celinei,
este un om care face diferența. Improvizează o școală, cu posibilitățile ei
modeste, scopul ei fiind să le ofere o șansă la educație copiilor.
Este expusă și problema defrișărilor ilegale, a distrugerii
ecosistemului pădurilor tropicale.
Ce le lipsește
acestor planuri ale acțiunii? Congruența. Deși cu siguranță toate se leagă
între ele, sunt greu de urmărit și unele fire narative nu duc nicăieri. Sau nu
văd eu unde duc.
Alternarea mai multor
genuri literare mă obosește: începem cu romance ușurel și promițător, specific telenovelelor braziliene, continuăm
cu aventurile lui Vitor prin pădurea amazoniană (aici recunosc că mă gândeam
„Sper că nu-l lasă de tot în pădure până la final”), apoi vine partea
mystery-thriller (ce aș fi vrut să fie mai mult explorată și despre care încerc
să dezvălui cât mai puțin), după care virăm în S.F. (aici chiar n-am înțeles
nimic, probabil și unde nu-mi place S.F.-ul, nu am nici un fel de conexiune cu
lumea IT-ului și toate acele detalii tehnice m-au bulversat).
Surpriza plăcută a
venit tot spre final, din povestea Mariei și a lui Rafael (nu vă spun cine sunt
cei doi, va trebui să descoperiți singuri). Povestea lor și dragostea Mariei
pentru copilul său sunt cele mai autentice din roman. Aș fi vrut să văd mai
mult explorată partea aceasta, precum și cea de mystery-thriller. Poate într-un
nou roman, ai cărui protagoniști să fie cei doi? Ar fi păcat să se irosească
ideea, probabil că și alți cititori au rămas cu semne de întrebare.
Unde vorbim de
congruență? La personaje. Sunt foarte bine construite:
Vitor este copilul abuzat atât acasă cât și la școală, rămas
cu traume la vârsta adultă, care caută dragostea neprimită la persoane ce îl
rănesc la rândul lor, repetând același ciclu. Lipsit de orice inteligență
emoțională, extrem de naiv în relațiile interumane, în ciuda capacităților
intelectuale foarte dezvoltate.
Celina este tipologia fetei născute și crescute în sărăcie,
promiscuitate și infracționalitate, ce-și dorește cu ardoare să iasă din acel
mediu. Are, la rândul ei, propriile traume, proprii demoni interiori. Viața
lipsită de griji pusă la dispoziție de Vitor nu îi este suficientă și găsește
noi căi de a-și gestiona adrenalina și golul interior.
Personal, mi-a plăcut
mai mult „Robinson Crusoe,
ultima ispită”. Înțeleg mult mai bine acțiunea, unde se petrece pe meleagurile
noastre probabil, dar și pentru că planurile sunt mult mai congruente, nimic nu
rămâne neexplicat, aici intervenind și preferințele fiecărui cititor: prefer
lecturile cu o structură, în care totul se explică și se rezolvă la final, ca
în romanele polițiste. Dacă vă place S.F.-ul și nu vă deranjează finalurile „în
coadă de pește”, îmbinarea mai multor genuri literare, ar trebui să încercați
„viktor. Umbre sub soarele Braziliei”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu