-
Mamă,
să fii gata, că venim să te luăm, da?
Fiica mea. Vine să mă ia la ei acasă, să petrecem
Crăciunul împreună. Sunt (aproape) gata. M-am îmbrăcat cu o rochiță albastră,
poșeta e făcută, mai rămâne să mă încalț cu ghetele și să-mi iau pe mine
paltonul când ajunge în fața blocului. Anul acesta e destul de cald. Și când mă
gândesc ce ierni erau pe vremuri… Nu puteam ieși din casă fără pufoaică,
pulover gros, cizme îmblănite… Era un ger, înotam în niște nămeți…
Până sosește, poate reușesc să termin de împodobit
bradul. Acum ceva ani, nu exista să te prindă Ajunul fără brad împodobit. Dar
erau și alte vremuri… Ne strângeam cu toții la masă, veneau nepoții, era o
veselie fără margini. Și gălăgie… Lume multă. Chiar dacă nu aveam atâtea
bunătăți ca acum, eram cu toții mai veseli, mai lipsiți de griji…
Bradul era bucuria nepoților, când erau mici. Cât eu eram
la bucătărie, ei îl împodobeau, împreună cu bunicul lor. Acum mă uit la brăduțul
meu și la cutia cu ornamente. Nu sunt multe, dar fiecare are valoarea lui
sentimentală. Unele sunt atât de vechi, de zeci de ani, din tinerețea mea, de
când erau copiii mei mici. Altele sunt mai recente, cumpărate de ei și de
nepoți, dar toate au farmecul lor. Globuri de sticlă, cu sclipici, lucioase, cu
celebra adâncitură, foarte la modă acum vreo 40 de ani. Globuri de plastic, mai
moderne, globuri simple, globuri pictate, am uitat cum le zice, un termen d-ăsta
englezesc… Nepoată-mea sigur știe, o s-o întreb pe ea.
Și beteală, atât de la modă și salvatoare pe vremea mea,
când nu aveam ce pune în pom. Ca și vata. Nepoții mei se uitau ca la mașini
străine când au auzit că puneam vată în brad. „Vată în brad? De ce, ca să pară
că a nins?”
Apucă-te
și explică-le cum nu se găseau de nici unele și făceai bradul cu ce aveai. De
fapt, pomul de iarnă, că așa se numea pe atunci.
Dau și peste un ambalaj vechi de bomboane de pom. A,
sigur a lăsat-o șmecherul de Dănuț! Când era mic, nepotul meu mânca bomboanele
și lăsa ambalajele atârnate în pom. Când veneau frații și verii lui, se
repezeau la ele, crezând că e rost de bomboane. Când colo, dădeau de un ambalaj gol. Mamă, ce se mai supărau! „Buniii, Dănuț iar a mâncat bomboanele!”
Și Moș Crăciun… Ce veche e păpușa asta… Țin minte că am
încropit-o pentru copiii mei când erau mici. Și uite cât a rezistat!
Ah, ce m-am speriat! Soneria telefonului mă aduce în
prezent.
- Mamă, ești gata? Sunt în fața blocului.
Fiica mea. A și ajuns. Iar eu, tot cu un singur glob în
pom… Măcar se asortează cu rochia ;)
Foto: pictură de Egor Zaitsev
Articol scris la provocarea Dianei Elena Gole
Comentarii
Trimiteți un comentariu