Prodigium de Anca Moraru

„Care este linia dintre normalitate și nebunie? Care este limita dintre rău și bine? Cu siguranță, una destul de subțire și ușor de trecut, iar granița e propria ta minte.”

Titlul original: Prodigium
Editura: Literpress Publishing
Colecția Foxglove

Anul aparitiei: 2021
Număr pagini: 291
Gen: Dramă, Thriller psihologic

Ce mi-a plăcut cel mai mult la „Prodigium”, de Anca Moraru? Faptul că te face să citești cartea pe nerăsuflate, te prinde și nu te mai lasă. Suspansul, misterul, dar și stilul fluid, ușurința lecturii, toate astea te fac să devorezi romanul. De mult n-am mai citit într-un timp așa scurt un roman atât de voluminos.

Acțiunea se petrece în America, în New York, iar acțiunea ne duce cu gandul la fílmele de peste ocean, cu personalități multiple, sanatorii și altele asemenea.

Angeline este o femeie tânără, frumoasă, ce se trezește într-un spital de psihiatrie. Se pare că a suferit un accident de mașină, în urma căruia a intrat în comă. După ceva timp, se trezește, dar nu mai își amintește nimic din viața de dinaintea accidentului. Este complet amnezică.

Află că este căsătorită cu Brad, un bărbat minunat, ce a stat alături de ea în tot acest timp. Angeline și Brad, recunosc că m-a pufnit râsul când am citit alăturarea celor două nume, amintind de un cuplu celebru. Să fie ironia autoarei față de ideea unui cuplu perfect numai în aparență?

Din ceea ce i se povestește, Angeline află că ea și Brad formau un cuplu fericit, că se iubeau foarte mult, dar ea nu își amintește nimic. Ba mai mult, nu simte nimic care i-ar putea sugera ceva din vechea ei viață. Din contră, are un vis cu un bărbat căruia nu-i vede fața.

Are vise și halucinații care nu-i dau pace, în care apar monștri, sânge, un bărbat cu fața plină de seringi, un copil care o acuză de crimă… Să fie aceste viziuni indicii ale vieții ei trecute?

În spital cunoaște mai mulți pacienți, colegi de suferință, cazuri destul de interesante. La un moment dat, are loc și o sinucidere a unui pacient, care m-aș fi așteptat să ducă undeva: să se descopere că de fapt, a fost crimă sau ceva asemănător.

Planul prezent este alternat cu cel din trecut. Deși Angeline nu își amintește nimic, cititorul are acces la viața ei de dinaintea accidentului. Aflăm că a fost un copil sărac, abuzat de tatăl său și neglijat de mama sa, o fată care a muncit de mică pentru a-și câștiga existența. În cafeneaua în care lucra l-a cunoscut pe Brad, viitorul său soț. Acesta s-a îndrăgostit pe loc de ea și la scurt timp s-au căsătorit. Aparent, Angeline avea o viață perfectă, tot ce și-ar fi putut dori o femeie: frumusețe, bogăție, un soț model. Scăpase, în sfârșit, de sărăcia care o însoțise în copilărie și adolescență.

„În dressing am găsit multe haine scumpe, aproape noi, unele chiar cu etichetă. Ce fac cu atâtea haine? Unde le port? Și de ce atâta opulență? Oare vechea Angeline este plină de ea, o încrezută care se laudă cu rochiile ei scumpe, de firmă, la petrecerile la care merge? Să nu mai vorbim de pantofi, am o adevărată colecție, în toate culorile posibile, iar gențile sunt și ele la fel de multe. Sunt toate frumoase, de bun gust, dar mi se pare un exces inutil. Refuz să cred că sunt o infatuată, o persoană care ține mai mult la felul în care arată decât la ceea ce se ascunde în spatele hainelor.”

În realitate, lucrurile nu stăteau așa roz. Obișnuită să muncească de mică, se plictisește în acest univers limitat la casă, shopping, petreceri la care trebuie să se prefacă față de așa-zișii prieteni. Soțul său nu o lasă să muncească, spunându-i că nu au nevoie, că se vor face de râs în fața oamenilor de același statut social cu ei.

„Petrecerile mă obosesc pentru că trebuie să joc de fiecare dată un rol. Rolul soției și femeii perfecte. Soția fără cusur a omului de afaceri Brad Parker. Dacă ar ști ei adevărul. Împart în stânga și dreapta zâmbete, dar ele nu sunt ale mele, sunt ale Angelinei Parker. Femeia Angeline în acest moment țipă, urlă, își dorește să fie oriunde altundeva decât aici.”

La una din acele petreceri plictisitoare, îl cunoaște pe Justin, un tip de care se îndrăgostește pe loc. Ce se întâmplă mai departe vă las să descoperiți singuri.

„Prodigium” este o incursiune fascinantă în mintea umană și acestea fiind spuse, fac o mică observație profesională: referirea psihiatrului din final ar trebui făcută nu la tulburări de personalitate, ci la personalitatea multiplă.

Chiar dacă nu avem parte de multă acțiune decât spre sfârșit, suspansul este la cote maxime, întrebându-ne ce urmează să descoperim când dăm pagina. Spre final, lucrurile se precipită, luând o întorsătură cam ciudată pentru gustul meu. Parcă prea multe se întâmplă, răsturnările de situație par exagerate. Însă stilul autoarei este captivant în asemenea măsură, încât nu îți dai seama când ajungi la final. Paginile parcă se dau singure. Romanul este disponibil aici. Sau mai bine zis, va fi din nou în curând, pentru că stocul s-a epuizat momentan.