Momente și schițe - I.L. Caragiale

„Nu Momente, maestre, ci Monumente trebuia să botezi admirabillul volum, căci fiecare din  paginile lui e un monument de spirit de observație, de spirit sadea, de perfecțiune artistică.” - George Ranetti
M-a fascinat dintotdeauna opera lui Caragiale. „Momente și schițe” o am într-o ediție mai veche, de când eram copil. Biata carte, este atât de ruptă și de zdrențuită, dovada citirilor și răscitirilor, încât noua ediție nu a făcut decât să mă bucure.
Nu-mi propun să scriu o recenzie în adevăratul sens al cuvântului, de acest lucru s-au ocupat, de-a lungul vremii, criticii literari, mult mai bine decât aș face-o eu.
Caragiale este autorul meu român preferat, cel puțin dintre clasici. De fapt, în școală cred că a fost singurul autor român studiat care mi-a plăcut. De ce? Datorită umorului și a actualității aspectelor tratate. Dialogurile spumoase, satira la adresa societății, în mare parte, la fel și în ziua de astăzi: copii răsfățați, cum spunem azi, „de bani gata”, cărora părinții nu le-au pus limite la timp și le-au rezolvat toate problemele, în ciuda educației mult trâmbițate („Dl. Goe”, „Vizită”, „Lanțul slăbiciunilor”, „Bacalaureat”), corupție („Inspecțiune”, „Lanțul slăbiciunilor”, „Bacalaureat”), infidelitate („Five o'clock”), birocrație („Urgent”).
„- Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?... Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat?
- 7, dragă Costică!...
- Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul!
- Ei, acum și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie cel dintâi și cel de pe urmă care să treacă fără să știe...”
Tematici întâlnite și în ziua de astăzi, în ciuda schimbării vremurilor. 
Recitind unele schițe, pe multe le înțeleg mult mai bine față de perioada copilăriei. Am râs și acum la „Five o'clock”, deși am înțeles-o mult mai bine, „Căldură mare”, „Lanțul slăbiciunilor”, „Bacalaureat”, „CFR”, „Poveste de contrabandă”. Unele momente și schițe mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin, pe unele nu le-am înțeles, probabil din cauza decalajului vremurilor. Totuși, au trecut peste o sută de ani de atunci, este inedit că și-au păstrat în mare parte, actualitatea.
„E. Lovinescu a înregistrat, foarte precis, impresia aceasta: „Eroii lui Caragiale sunt reprezentativi, dar numai pentru o epocă mărginită; ei sunt tipici. În închegarea lor intră ceva și din sufletul omenesc din toate vremurile, dar intră totodată și prea multe lucruri legate de niște împrejurări restrânse, ce tind să dispară cu desăvârșire.” Proza ocazională a Momentelor ar fi urmat să se volatilizeze odată cu extincția cauzelor generate de realitate; această proză așa-zis „mărginită” ar fi trebuit să dispară odată cu „epoca mărginită pe care o circumscrie. Și totuși, s-a întâmplat exact pe dos. Momentele și-au conturat o aură de eternitate și o autoritate de etalon tocmai pe măsură ce s-au îndepărtat de actualitatea pasageră, pe măsură ce particulele de contingent s-au dezagregat.” - Ion Vartic
În copilărie, m-a amuzat Bubico, pentru comportamentul stăpânei cățelului. Astăzi, consider finalul sadic. Aș fi înțeles dacă personajul ar fi fost în pericol, dacă ar fi fost atacat de câine, dar din moment ce îi câștigase încrederea, de ce a procedat astfel? A trădat atât încrederea lui Bubico, cât și pe cea a stăpânei. Să fi fost în locul cucoanei, cred că domnul respectiv nu mai cobora întreg din tren... 
„Stilul românesc? Fără Caragiale ar fi incomplet: i-ar lipsi profunzimea comicului. Ia gândiți-vă: cum ar arăta sfârșitul secolului al XIX-lea românesc fără Mitică, geniu al impacienței și al improvizației, mare politician de cafenea, erou al gastronomiei, gentilom de mahala balcanică, cuprins mereu de delir verbal?... Ar arăta foarte trist...” Eugen Simion