Lanțul de Adrian McKinty

Ei, da! În sfârșit, Stephen King ne face o recomandare ca lumea sau mai bine zis, pe gustul meu. Am devorat „Lanțul”, nu l-am lăsat din mână până nu l-am terminat! Sau nu m-a lăsat el pe mine...
Odată ce ești prins în lanț, nu mai poți ieși.
„- Vorbești de parcă Lanțul ar avea o viață proprie. 
- Exact. Este un monstru care cere periodic sacrificii umane.”
Unul dintre aspectele apreciate este ritmul alert; autorul nu pierde timpul cu fragmente irelevante, de decor. Ne prinde în acțiune de la prima frază până la ultima.
Mecanismul lanțului este simplu și aparent, imbatabil. Copilul cuiva este răpit și există 2 cerințe pentru a-l elibera: plata unei sume de bani, ce variază în funcție de posibilitățile familiei victimă și răpirea altui copil. Pentru a-și salva copilul, părintele-victimă va deveni la rândul lui, agresor pentru altă familie.
„Fusese atât victimă, cât și făptaș. Ca ei toți. Victime și complici. Asta este specialitatea Lanțului. Te chinuie și te forțează să-i torturezi pe alții.”
Rachel este una dintre victimele Lanțului. Pe când se îndrepta către cabinetul oncologului său, femeia primește un telefon ce-i schimbă viața: fiica sa, Kylie, a fost răpită. Trebuie să facă rost urgent de bani și să răpească alt copil, altfel fetița va fi ucisă.
Începe o cursă contra-cronometru, Rachel luptându-se nu numai cu evenimentele recente, dar și cu un cancer ce revine. Mi-a plăcut construcția personajului ei; o femeie obișnuită, ce devine capabilă de orice. O luptătoare, ce nu-și lasă timp pentru a se plânge și se aruncă în mijlocul acțiunii.
Atât Rachel, cât și alți părinți, devin din oameni de bine persoane capabile de orice pentru a-și salva copiii. Lanțul le forțează limitele de orice fel. 
„Toată povestea despre Lanț era incredibilă, nebunească și totuși... vocea acelei femei... avea rezonanța adevărului. Ființa aceea era îngrozită, terorizată de Lanț și de puterea lui, în care credea.” 
Romanul este structurat în două părți. Prima parte este bună, a doua și mai și. Recunosc că în prima parte, mă gândeam că deși bine scris, avem de a face cu încă un thriller, ca atâtea de pe piață. Cele mai multe thrillere și romane polițiste se sfârșesc odată cu pericolul înlăturat, respectiv, misterul soluționat. „Lanțul” nu se termină aici, pentru că Rachel nu este motivată doar de salvarea fiicei ei, ci și de a pune capăt rețelei.
Încă de la început, mi-a fost clar că nu cei care executau propriu-zis răpirile erau adevărații vinovați, ci aceia care au orchestrat întregul plan, fondatorii Lanțului, cei care îl conduc din umbră. Eram curioasă ce motive, în afară de cele materiale, ar avea cineva să planifice niște fapte atât de monstruoase. Pentru că de acord, „Lanțul” vehicula extrem de mulți bani, dar trebuia să mai existe ceva în spate...
Tot ce pot spune este că nu am fost deloc dezamăgită, îl recomand din tot sufletul!