Dacă e noiembrie, se știe, e Gaudeamus!

Dacă e noiembrie, se știe, e Gaudeamus! 
Noiembrie 2015
Mai participasem până atunci la Gaudeamus, de fapt, în ultimii ani, nu cred că ratasem vreo ediție, dar de data aceasta, era ceva special. Era prima ediție Gaudeamus petrecută alături de echipa Literatura pe Tocuri. Eram nou-venită, de vreo lună, așa că îmi întâlneam pentru prima dată colegii face-to-face. Mă uitam ieri la noile noastre colege, Alice și Gabriela (alias Șoricel) și îmi aminteam de mine în urmă cu 3 ani. De cum m-a impresionat multitudinea de cărți și lansări, de cum mi-am îndrăgit colegii, veniți din (aproape) toate colțurile țării. 

Și azi, când trec prin Gara de Nord, îmi aduc aminte de un moment amuzant de la acea primă lansare alături de LPT. Cosmin era pe atunci doar un copil de 15 ani (iar acum parcă îl aud, „Eu, copil?!”; spun cuvântul „copil” numai ca să văd cum reacționează 😂), iar eu mi-am asumat sarcina de a-l conduce la autobuzul spre gară. Bietul de el, dacă ar fi știut atunci că eu, deși din București, am un GPS stricat în cap, cred că s-ar fi gândit de două ori înainte de a se lăsa pe mâna mea 😂. Până la urmă, cum a nimerit orbul Brăila, așa a ajuns și el în siguranță la Galați, urcându-se în tren cu doar 8 minute înainte de plecare! Parcă era o scenă din Harry Potter, când Harry și Ron încearcă din răsputeri să prindă Expressul de Hogwarts. Țin minte și acum cum fugeam ca disperații prin gară, uitându-ne de la ce peron trebuie să plece trenul. Nu de alta, dar să nu-l trimit în loc de Galați la Constanța, că eram în stare! Mă întreb cum ar fi reacționat părinții lui când i-ar fi sunat de la mare!
Noiembrie 2018
Au trecut 3 ani de atunci. Abia aștept să-mi reîntâlnesc colegii deveniți prieteni, însă traficul parcă vrea să-mi facă în necaz. Am mai spus-o și o mai spun: dacă urăsc cu patimă ceva în București, acesta este traficul. Niciodată n-am prins așa nebunie, jumătate de oră între Televiziune și Romexpo! Dar așteptarea a meritat...
Nici nu știu despre ce să vorbesc mai întâi: despre bucuria reîntâlnirii, despre lansările la care am participat, despre cărțile achiziționate, care mi-au lăsat o durere de bicepși ce a durat o zi și jumătate (ce, credeți că e ușor să cari atâtea cărți după tine o zi întreagă?), despre timpul petrecut la Editura Arthur și minunatul ziar Harry Potter, ce amintește de Profetul Zilei, despre experiența Asia Fest, despre tradiționalele poze de pe scări cu echipa, despre peripețiile pe drumul de întoarcere, când Mili se temea că ne va ataca citez, „un câine sau un criminal”, despre fundalul muzical Queen, ce ne-a încântat pe mine și Alina, două fanatice care ne-am umplut buzunarele cu semne de carte de la Editura Rao, cu tematica Freddie Mercury și Queen... Bineînțeles că nu ne-am putut abține și am răsfoit deja celebra carte-album lansată de Brian May. Biata Iasmy, cu greu ne-a mai urnit de acolo 😂.

Să le luăm pe rând: ca un fan adevărat Harry Potter, m-am prezentat la standul Editurii Arthur în ținută corespunzătoare; am felicitat-o pe Simona Stoica pentru articolele din ziar și am aflat, cu această ocazie, că am fost prima care i-a atras atenția asupra unei întrebări greșite din Quiz, pusă acolo intenționat. Editura Arthur, un premiu, ceva, pentru această performanță? Glumesc, desigur :). 

Lectura ca lectura, dar mai trebuie să și mâncăm! Experiența Asia Fest merită un capitol special. Încă de când ne-a anunțat Cosmin că vrea să mergem acolo, tare m-am temut să nu ne ospătăm cu câini, șerpi sau mai știu eu ceva. Iertată-mi fie ignoranța, însă cultura asiatică nu m-a prins niciodată. Îi înțeleg pe cei care o apreciază, până la urmă, și eu am preferințele mele, dar personal, nu am manifestat vreodată interes. Nu pot spune că mi-a plăcut această experiență; mi s-a părut organizarea mult prea haotică (în ciuda spiritului nipon riguros), cu greu am găsit o masă, ne-am pus bagajele și hainele pe jos (cu ocazia asta, Alina a învățat un nou cuvânt de la mine, știe ea care 😂), pentru că nu aveam unde... Când să mă hotărăsc asupra mâncării, dilemă mare! Nu-mi plăcea nimic! Eu, care o singură dată am fost la un restaurant indian și m-am hrănit cu pâine și apă, pentru că nu mă tenta nimic altceva, eu, care oricând aș opta pentru o sărmăluță, un mititel, o mămăliguță... Numai la aceste bucate îmi umbla gândul, în timp ce hoinăream printre sushi și tot felul de mâncăruri exotice. Până la urmă, m-am decis la niște tăiței chinezești și un pachețel de primăvară. Le-am mâncat doar cât obțin senzația de sațietate, că din păcate, nu pot aprecia gustul. Repet, sunt sigură că pentru cei ce apreciază această cultură, a fost un festin, dar nu e pentru mine! Doamne, și mă uitam la Șoricel cu câtă abilitate folosea bețișoarele pentru sushi... Cred că eu aș fi dat pe mine sigur! 
După ce ne-am „ospătat”, ne-am întors la târg pentru o nouă rundă! Lansarea Monicăi Ramirez, la Tritonic. 

A, și bineînțeles că nu am cumpărat doar cărți de la târg. Eu, una, mi-am făcut provizii de cafea pentru câteva săptămâni! Deși la cât sunt de cafegioaică, parcă văd că le termin mai repede!
Când stai aproape toată ziua la Gaudeamus, observi schimbările pe parcurs: de dimineață, e lume multă, dar nu cât să te deranjeze (poate unde încă oboseala nu și-a spus cuvântul încă); pe la prânz se intensifică aglomerația, pentru ca spre final, deja foiala mulțimii să ajungă să te enerveze: oamenii se împing în tine,cu genți, paltoane, îți trec prin față la lansări... Îmi era la un moment dat, dor de Bookfest, unde nu te cari cu haine groase, e cald și bine, nu frig, ca acum... 
Și ajungem la alt moment amuzant, când eu, Mili și Iasmy am plecat de la târg, ghidate de mine. V-am zis că am un GPS stricat în cap? Mi-a venit mie ideea s-o luăm prin spate (și până la urmă, chiar am făcut mai puțin decât pe drumul clasic). Doar că fiind întuneric, nu vedeam la doi pași și nu mai recunoșteam drumul. Mili o ținea una și bună că în orice secundă, un criminal în serie va sări din tufiș și ne va tăia gâtul, ne și vedea protagonistele unui roman polițist sau thriller 😂. Până la urmă, mai cu Google Maps, mai cu orientarea noastră, am ieșit în bulevard și am chemat un taxi. Am scăpat, nu ne-a mai atacat nimeni! 😂
Pe scurt, a fost o super experiență, ca de obicei, în ciuda îmbulzelii, a aglomerației și oboselii. Genul de zi la sfârșitul căreia privești captura de cărți și poze și spui „Ce mișto a fost!”. Nu pot decât să spun că abia aștept Bookfest!

P.S.: Multumim, Alice, pentru pozele meseriașe!