Más negro que la noche: 1975 sau 2014?


Zilele trecute mă uitam eu la o telenovelă și-l văd pe tipul ăsta. Foarte cunoscută figura, unde l-am mai văzut? Și îmi pică fisa: „Más negro que la noche”, varianta 2014!
„Más negro que la noche”, varianta din 2014, este primul horror mexican 3 D. L-am văzut acum câțiva ani și mi-a plăcut, dar habar nu aveam că varianta din 2014 este, de fapt, o reeditare a celei din 1975. Iar când am aflat cine este în distribuția filmului din 1975… Numai actrițe pe care eu le urmărisem în telenovele! A fost foarte interesant să le văd pe Susana Dosamantes, Lucía Méndez, Claudia Islas, Helena Rojo în tinerețe. Claudia Islas avea să joace peste aproape 20 de ani rolul mamei lui Patrício din „Corazón salvaje”. Pe Helena Rojo o știam din „Amor Real”, unde era mama protagonistei, iar Susana Dosamantes era mama cuiva în altă telenovelă. A fost fascinant să le văd atât de tinere.
Varianta din 2014 este mai complexă, cum era și de așteptat: între timp, au apărut tot felul de producții, iar realizatorii au ridicat standardele. Filmul din 1975, deși mai simplu, îți dă o senzație mai pregnantă de stranietate. O senzație ce rămâne și după ce s-a terminat. Închizi, laptopul, te duci la culcare și parcă auzi ceva în întuneric… Acum îi înțeleg pe cei care spun că după ce au urmărit un film horror le era frică singuri în casă, pe întuneric.
Scenariul este, în mare, același: o tânără (Claudia Islas în 1975; Zuria Vega în 2014) primește o moștenire de la mătușa ei, ce a murit de curând. Există o singură condiție pentru a deveni beneficiara averii: să aibă grijă de Becker, pisoiul mătușii. Un pisoi negru, mai negru ca noaptea (más negro que la noche). Un pisoi neobișnuit, ce în mod evident, a ocupat un rol important în viața bătrânei.
Fata se mută în casa mătușii, împreună cu logodnicul său și trei prietene. Sunt primiți de guvernantă, cea care a servit-o o viață întreagă pe fosta stăpână; o femeie ciudată, ce mi-a amintit de doamna Danvers din „Rebecca”.
Casa este veche și imprimă o atmosferă aparte. La scurt timp, lucruri ciudate încep să se întâmple: se aud suspine, sunete care nu ar avea ce să caute acolo. La un moment dat, se întâmplă ceva cu Becker. Nu au avut grijă cum trebuia de el…
Ce se întâmplă mai departe aflați singuri, nu vreau să stric frumusețea scenariului.
Care dintre cele două variante mi-a plăcut mai mult? Tind să spun că cea din 2014, dar probabil pentru că sunt obișnuită cu producțiile din zilele noastre. Este mai complexă și mai atractivă, spectaculoasă. Povestea este dezvoltată față de vechea variantă, iar subtextul este mai important. Îți dai seama că toți cei care au urmat-o pe Greta în casă profitau de pe urma ei. Nimeni nu îi este loial. Ba mai mult, parcă își arată cu toții în același timp adevărata față, aceea de oameni capabili de fapte reprobabile. Te întrebi dacă personajele acționează de unele singure sau sunt influențate de o prezență din casă. Logodnicul Gretei (José María Torre) și una dintre prietenele ei susțin că acea casă îi schimbă pe toți; că ei nu sunt așa de obicei. Să fie adevărat?
Filmul din 1975, totuși, este mai straniu, mai de groază, probabil unde nu aveau efectele speciale de azi. Este mai întunecat și îți rămâne senzația de film horror și după ce s-a terminat. În plus, Becker mi-a plăcut mai mult în filmul vechi decât în cel nou. De asemenea, guvernanta este mai creepy în filmul vechi. În cel nou parcă zâmbește prea mult.
În altă ordine de idei, m-a mirat cât de cuminți erau fetele din vechiul film față de cele din 2014. Diferența dintre generații este clar subliniată.
Filmul din zilele noastre face o referire la cel vechi: la un moment dat, Greta și prietenele ei dau drumul la televizor, unde urmăresc o scenă din „Más negro que la noche”, 1975. Am făcut bine că am revăzut ambele filme, pentru că altfel nu aș fi sesizat aluzia. Finalul mi-a plăcut categoric mai mult în noua variantă, iar melodia ce-l însoțește mă bântuie de câteva zile: You're so vain...
Deși mi-au plăcut ambele filme, povestea mi s-a părut un pic subțire: în toate horror-urile întâlnesc același lucru: personajele simt că e casa bântuită, mor de frică și totuși, rămân acolo. Păi eu să fi avut o singură experiență ciudată, cred că fugeam de mâncam pământul! Totodată, în locul Gretei, m-aș fi enervat și i-aș fi dat pe toți afară. Dar probabil că pe asta au mizat: Greta nu voia să rămână singură sau doar cu guvernanta în casă.
În ceea ce privește jocul actorilor, este bun în ambele producții: Claudia Islas, Helena Rojo, Lucía Méndez și Susana Dosamantes în 1975, Zuria Vega și Jose- María Torre în 2014, cu toții și-au făcut treaba.




Surse foto: IMDb, Milenio, Pulso

Comentarii

  1. De obicei nu ma uit la horror-uri americane ca sa nu visez urat :p , dar astea europene, mai mult te incanta vizual si te amuza, decat te sperie. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E, asta e mexican :)) Nu pot sa spun ca m-a speriat cel nou, dar dupa varianta din 75, ma cam uitam peste umar daca ieseam noaptea pe afara :))

      Ștergere
    2. Ah, da, dar regizorul celui din 2014 e spaniol. :P

      Ștergere
    3. E, eu m-am luat dupa accent :)) Am auzit spaniola mexicana, actorii sunt mexicani, deci... :)) Oricum, se bazeaza tot pe filmul mexican din 75.

      Ștergere
    4. Ce tare ca poti face diferenta intre soiurile de spaniola coloniala! Eu stiu numai ca chilienii vorbesc cu multe diminutive, din cartile lui Isabel Allende. :D

      Ștergere
    5. E meritul telenovelelor :)) Cand altii se uitau la Cartoon Network, eu eram cu Jose Armando si Esmeralda :)) Asa ca am deprins devreme accentele.

      Ștergere
  2. Suna interesant. In ultimul timp nu am vazut nici un film cap-coada.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma, depinde de film. Sa stii ca si eu am observat asta la mine in ultimul timp, dar daca filmul e bun...

      Ștergere

Trimiteți un comentariu