Așa e filmul!

Nu v-ați întrebat niciodată, atunci când urmăreați un film, de ce așa și nu așa? De ce personajul X procedează în modul Y; de ce nu a optat pentru Z, când așa era mai simplu?

Când eram mică, unchiul meu îmi povestea cum se uita la câte un film cu tatăl lui și acesta îl întreba:

- Dar de ce a făcut cutare așa?

- Nu știu, tată, așa e filmul!

- Păi da, dar… (și urma argumentul)

- Dacă așa e filmul, ce să-i faci?

Așa e filmul. Nu punem la îndoială acțiunea sau modul în care cutare a procedat, sau că era puțin probabil, imposibil și așa mai departe, pentru că „așa e filmul”.

Nu știu dacă ați observat, dar în filmele horror și thriller, există anumite caracteristici comune, ce se repetă de fiecare dată. În zadar te întrebi tu „Dar de ce face personajul cutare lucru când era mai simplu să…?”.

Am făcut o listă cu cele mai comune lucruri din filme, ce te fac să-ți pui întrebări:

1. Statul pe întuneric

În filmele americane, mai ales, au „boala” să stea pe întuneric. N-or fi plătit curentul, vor să facă economie, nu pot să pricep, cert e că aproape toate scenele horror sau thriller au loc când omul stă în casă, pe întuneric. Bineînțeles, se exclud cazurile când cade curentul. Clișeu, dar logic și corect.

Clasică scena când personajul strigă: „E cineva?”, dar nu aprinde lumina nici să-l pici cu ceară. Nu i-o fi frică că se poate împiedica? Că-și poate rupe picioarele, sau mai grav, că va cădea și se va lovi la cap? Dacă personajul doarme, îl trezește un zgomot în puterea nopții și bâjbâie prin casă uitând să aprindă lumina, înțeleg, e omul confuz, luat prin surprindere, dar când e perfect treaz și el tot pe întuneric stă… nu pot să pricep.

Eu să fi fost într-o asemenea situație, să bâjbâi noaptea fără să aprind lumina, chiar în propria casă, deci în loc cunoscut, până să aibă loc scena m-aș fi împiedicat și aș fi căzut lată de 10 ori. Nu mai avea ucigașul, fantoma sau creatura ce să-mi facă.

2. Când „îi mănâncă undeva”.

Nu v-ați întrebat niciodată „Ce l-a apucat pe X din filmul Y să se bage unde nu-i fierbe oala?”. Pentru că mie îmi vine să strig: „Nu te duce acolo! Pleacă! Fugi! Ce te mănâncă să intri acolo?”.

De cele mai multe, ori, se confruntă cu ceva periculos, dar ei, nu! Merg în pivniță să vadă despre ce e vorba, e cineva în casă și în loc să sune la 112 (sau la 911) și să stea la cutie, ei se duc să se bată cu intrusul. Că sunt ei mari și tari! Ghici ce, o pățesc! Prima reacție a omului este să se ferească de pericol, cum de toți se duc să vadă ce e? Ei n-au auzit de vorba „Curiozitatea a omorât pisica”? Cum să n-ai nici un pic de instinct de conservare?

La fel și în cazul caselor bântuite. Vezi că e ceva în neregulă, auzi suspine, mobila trosnind, visezi urât sau simți o „prezență” și tu te încăpățânezi să rămâi acolo. Ești tu mai tare și dovedești monstrul, fantoma sau ce-o fi. Eu aș fi fugit de aș fi mâncat pământul, îl băteam la viteză pe Usain Bolt! De fapt, cred că orice om normal la cap și cu instinct de conservare ar fi făcut același lucru. În filme nu, domne, ei rămân acolo și după se miră de ceea se întâmplă. Păi dacă i-a mâncat undeva…

 3. „Unde se spălau ăia din The Shape of Water?”

În „The Shape of Water”, film elogiat cu o grămadă de premii Oscar, când creatura stă în cada oamenilor, sunt singura care s-a întrebat ăia unde se mai spălau? Vorba aia, stătea zi și noapte în cadă, nu știu cum de le mai venea să folosească baia în general, cu el de față, dar de spălat, clar nu mai aveau unde! N-am văzut ligheane prin casă… Știu, pare un detaliu, dar ține de logistică.

Tipic mie, când oamenii se uită în aceeași direcție, spre ideea principală, eu mă agăț de te miri ce detaliu, de care nu se sinchisește nici un om normal, și nu pot trece mai departe. Rămân blocată la „Unde se spălau ăia?” sau „Cum de nu se întâmplă cutare lucru?”.

Dar așa e filmul, ce să-i faci?

Sursă foto: pexels.com