Titlu original: Crooked House
Anul apariției: 2017
Țara de origine: Marea Britanie
Genul: Polițist,
Mister
Regizor: Gilles
Paquet-Brenner
Distribuție: Gillian Anderson (Magda), Christina Hendricks (Brenda), Glenn Close (Lady
Edith), Max Irons (Charles), Stephanie Martini (Sophia de Haviland), Honor
Kneafsey (Josephine)
Cotație IMDb: 6.3
De curând, a fost
lansată ecranizarea unui alt roman de Agatha Christie, „Crima din căsuța
strâmbă” („The Crooked House”). Chiar mă întrebam de ce nu s-a făcut la fel de
multă vâlvă precum în cazul celebrei ecranizări „Crima din Orient Express”,
apărută în luna noiembrie a anului trecut. Probabil din cauza distribuției, mă
gândeam eu; cea din „Crima din Orient Express” este explozivă.
Imediat am văzut
adevăratul motiv: nu este nici pe departe la fel de reușită. Deși bazat pe o
carte foarte bună, filmul este plictisitor, jocul actorilor slab, cu excepția
lui Glenn Close, deliciul distribuției, precum și a celei care a interpretat-o
pe fetița Josephine (Honor Kneafsey). A fost foarte bine aleasă actrița și
interpretează foarte bine personajul: destul de matură pentru vârsta ei și
chiar îți dă impresia că știe mai multe decât pare…
Charles (Max Irons)
este un tânăr detectiv ce primește vizita Sophiei (Stephanie Martini), o veche
cunoștință ce-i trezește amintiri; se pare că trecut, cei doi au avut o relație
și au fost la un pas de căsătorie, însă familia ei s-a opus, pentru că el nu
era suficient de bogat. Acum, Sophia îi cere ajutorul pentru a investiga
moartea bunicului ei, magnatul Aristide Leonides. Ca în toate romanele Agathei
Christie, intriga se învârte în jurul unei familii bogate, întreținute de un
singur om. La mijloc este, ca de obicei, o moștenire, prin urmare, rămâne de
văzut cine ar fi fost interesat de moartea magnatului. Seamănă un pic cu
„Crăciunul lui Hercule Poirot”, având la bază tematica inconfundabilă abordată
de Christie: moștenire, familie, persoane interesate și dependente financiar de
victimă.
Cartea este foarte
bună, o recomand din tot sufletul, dar filmul… M-am gândit că de vină este
calitatea mea de fană, care mă împiedică să fiu obiectivă; se știe că pentru un
fan, nici un film nu se apropie de carte; va găsi întotdeauna nod în papură,
țipând la fiecare mic detaliu nerespectat. Cu cât cunoști mai bine opera unui
scriitor, cu atât pretențiile tale devin mai mari când vine vorba de
ecranizări. Este valabil și acest lucru, dar cred că și dacă nu aș fi citit
cartea și ar fi fost vorba de un film de sine stătător, tot nu mi-ar fi plăcut.
Păcat de prestația lui Glenn Close, care mai salvează cât de cât aparențele. Joacă
foarte bine și este super versatilă; a fost emblematică în rolul Cruellei din
„101 dalmațieni” și totuși, când intră în pielea altcuiva, nu mai vezi nimic
din legendarul personaj.
Deși decorurile
sunt frumoase, lipsește atmosfera. Eu, una, nu am simțit-o
deloc. Acțiunea putea la fel de bine să se petreacă în zilele noastre, că nu
mi-aș fi dat seama. Este greoi de urmărit, iar acțiunea este concentrată spre
final, atunci când are loc cea mai tensionată scenă.
În afară de aceasta, singura scenă mai de Doamne
ajută este cea de la masă, când sunt reuniți cu toții și sunt vizibile
disensiunile dintre membrii complicatei familii. Dar mai bine vedeți singuri și
îmi spuneți ce părere aveți. Dacă, într-adevăr, filmul este prost sau sunt grav
afectată de complexul fanului.
Vizionare plăcută! (sau depinde)
Comentarii
Trimiteți un comentariu