Cronicile lui Magnus Bane - a doua părere (partea II)

Continuăm cu povestirile din „Cronicile lui Magnus Bane”. Prima parte o găsiți aici. Dacă aș fi scris aceste rânduri după ce am citit prima oară cartea, v-aș fi spus că acum urmează partea cea mai bună. După cum am văzut, au existat povestiri frumoase și în prima parte, dar totuși, acum intrăm pe un teren special: relația Magnus-Ales, Cercul lui Valentine.

„Ce să-i cumperi unui vânător de umbre care are de toate (și cu care nu ieși în mod oficial)” m-a amuzat la maxim!

Este despre relația lui Magnus cu Alec. Am senzația că în această carte este mai mult despre relația celor doi decât în toate celelalte volume. Vine aniversarea lui Alec și Magnus se frământă ce cadou să aleagă. Să nu fie ceva pompos, pentru că relația lor nu este chiar concretizată și nu vrea să-l sperie. Își „terorizează” prietenii, pe Ragnor și Catarina, cerându-le ajutorul urgent, astfel că aceștia își imaginează ce e mai rău:

„- Ce s-a întâmplat? îl întrebă Ragnor. E Valentine? Sunt la Londra, iar Tessa e în Amazon și nu ai cum să iei legătura cu ea. În regulă. Dă-mi voie să închei cu asta repede. Tu sun-o pe Catarina și eu ajung la tine în…”

Până și demonul invocat pentru o afacere îi dă sfaturi.

O revedem pe Isabelle și există referiri la petrecerea din „Orașul oaselor” (seria „Instrumente mortale”), când Alec și Magnus s-au cunoscut:

„Când Magnus îi făcuse cu ochiul lui Alec și îi spusese să-l sune, fusese un impuls nesăbuit, ceva mai mult decât o toană. Cu certitudine nu se așteptase ca vânătorul de umbre să-i apară în prag câteva zile mai târziu și să-i ceară o întâlnire. Și nici nu se așteptase ca întâlnirea să decurgă atât de spectaculos de bizar și nici să-l placă atât de mult pe Alec după aceea.”

Altă povestire care mi-a plăcut la nebunie este „Ultima bătălie a Institutului din New York”.

La prima citire, nu știam prea multe, dar acum, o consider poate cea mai bună povestire. Este despre Cercul lui Valentine, lucruri despre care știm că s-au întâmplat, dar la care nu am luat parte. Nicio carte din serii nu își desfășoară acțiunea în acea perioadă. Referiri sunt, slavă Domnului, știm povestea pe de rost, dar doar atât. Cunoaștem faptele din amintirile personajelor. Mi-ar plăcea să existe o carte sau o serie, de ce nu, cu cele întâmplate atunci, cu Valentine și Jocelyn, Luke, Maryse, Robert Lightwood tineri, Michael Wayland, infatuatul Stephen Herondale.

Revenind la povestire, este plină de acțiune, arătând lupta dintre Cerc, repudiați și membrii Conclavului, care au ales să nu fie de partea fanaticilor. M-a mirat să-l văd pe Luke în Cerc, dar în același timp, a avut curajul să-și înfrunte parabataiul, pe Valentine, pentru ce i-a făcut fetei vârcolac:

„- Cum ai putut să faci asta? E un copil!

- Ba nu, Lucian! E un monstru în formă de copil.”

„Singurul din Cercul lui Valentine care nu-l asculta cu disperare era Lucian Graymark. El își croi drum spre femeia vârcolac și o puse pe fetiță în brațele mamei sale.”

Nu degeaba Luke e unul dintre preferații mei…

Apar și referiri la anumite personaje din „Instrumente mortale”, nu lipsite de umor:

„- Lupt pentru o lume mai bună pentru mine și fiul meu, răspunse femeia care se numea Maryse.

- Nu mă interesează lumea pe care o vrei tu, îi spuse Magnus. Sau odrasla ta fără doar și poate antipatică, aș putea adăuga.” – hmmm, Magnus, „odraslă antipatică” zici? Bineee, vorbim noi peste niște ani!

Mai târziu, peste câțiva ani, revedem niște personaje dragi: Tessa, Jocelyn și Clary pe când era copil. Acum are loc schimbarea petrecută cu protagonista din „Instrumente mortale”. Jocelyn, conștientă de răul făcut de soțul său, Valentine, vrea să părăsească lumea umbrelor, împreună cu fiica sa, pe care vrea s-o protejeze cu orice preț. Astfel, îi cere lui Magnus ajutorul pentru a șterge orice legături cu această lume. Din acel moment, renunță la a fi vânător de umbre și vrea ca fiica ei să nu mai aibă Vederea. Să nu perceapă nimic din acea lume. Așa ia naștere numele de Fray: o combinație între Fairchild (numele de fată al lui Jocelyn) și Gray (numele Tessei).

„Poate că niciunul din copiii noii generații – această roșcată mică și încăpățânată, sau Helen și Mark Blackthorn de la Institutul din Los Angeles, pe jumătate elfi, sau chiar copiii lui Maryse Lightwood, care creșteau în New York, departe de Orașul de Sticlă – nu avea să fie vreodată nevoit să afle întregul adevăr despre urâțenia trecutului.”

Altă povestire super amuzantă, care implică relația Magnus-Alec, 

este „Cursul iubirii adevărate  (și al primelor întâlniri)”. Da, așa cum v-ați dat seama din titlu, este vorba de prima întâlnire a celor doi. Iar mă amuză câte griji își face Magnus, ce emoționat e (deși nu ar recunoaște-o) și totodată, cât de nesigur. Înaltul Magician din Brooklyn, crede că nu este el prima opțiune a lui Alec, ci Jace. De teamă că întâlnirea nu va ieși așa cum își dorește, o roagă pe Catarina să-l sune la un semnal de-al lui, cu pretextul unei urgențe. Așa ar putea să se sustragă în mod elegant.

Într-adevăr, lucrurile nu par să meargă în direcția dorită, iar Magnus îi trimite un SMS Catarinei. Aceasta îl sună, dar se pare că pretextul se transformă într-o urgență adevărată. Asta în partea a doua a întâlnirii, prima parte este și ea plină de peripeții. Nu vă spun mai multe, mai bine descoperiți singuri, doar că am râs de n-am mai putut la următorul schimb de replici:

„- Ești cam elegant îmbrăcat pentru un hingher, zise un bărbat despre care Magnus crezu că era barmanul.

Magnus își înclină capul.

- Mulțumesc foarte mult.”

Cel mai mult am râs, cred, la „Căsuța vocală a lui Magnus Bane”. La prima lectură, eram nemulțumită pentru că nu știam de ce se despărțiseră și dacă s-au împăcat în urma mesajelor. Privind în urmă, îmi vine să mă cert și să-mi spun: „Păi asta e toată chestia!”. Nu știam contextul, dacă nu citisem…

Acum știu că povestirea este legată de cele întâmplate în „Instrumente mortale”, când Magnus și Alec s-au despărțit o perioadă destul de lungă. Atunci, Alec i-a rugat pe toți cei din jur (Clary, Jace, Isabelle, Simon, probabil mai mulți, dar nu îmi vin acum în minte) să intervină pe lângă Magnus pentru a-i mai da o șansă.

El însuși încercase să-l contacteze de multe ori, însă fără rezultat. Își verifica în mod compulsiv telefonul, sperând la un răspuns care nu mai venea… În cele din urmă, Jace s-a enervat și i-a spart telefonul: „Aceste înregistrări au fost obținute, cu o oarecare dificultate, dintr-un telefon mobil care se pare că a fost spart și ars cu un foc magic intens.”

În povestire, aluziile sunt exagerate în mod comic, în căsuța vocală a lui Magnus înregistrându-se mesaje de la aproape toată lumea, ideea fiind aceeași: Isabelle, Simon, Maryse, Luke, Raphael, Maia Roberts, Clary, cu toții se roagă de Magnus să se împace cu Alec sau măcar să-l asculte, fiecare în propriul stil. Cea mai înverșunată este Isabelle, replicile ei trecând-o clar în rândul personajelor preferate:

„Sunt la ușa ta, Magnus! Am de gând s-o sparg! (…) Răspunde acum la ușă sau s-ar putea să te ucid!”

„Mi-ai spus, „încetează să mai suni, Isabelle”, dar nu eu sunt cea care te sună. Church te sună. Eu pur și simplu apăs pe taste.”

„Dă-mi voie să continui și să-ți spun ce greșeală uriașă ai face dacă ai rupe-o cu Alec. Cei din familia Lightwood sunt oameni extrem de sexy. Unii spun că cei din familia Herondale au fost și ei sexy, dar ia gândește-te – nu numai că îi depășim numeric, dar le-am luat ultima persoană atrăgătoare fizic și am făcut-o a noastră. Evident, am repurtat victoria.

M-am uitat la portretele strămoșilor noștri. Gabriel Lightwood era în special foarte sexy.” – aluzie la adoptarea lui Jace de către familia Lightwood și la personaje din „Dispozitive infernale”.

Da, în concluzie, pot spune că am procedat bine recitind „Cronicile lui Magnus Bane”, carte scrisă de magician pentru Alec (a se vedea finalul ultimei cărți din „Instrumente mortale”). Într-adevăr, văd totul în altă lumină decât prima dată. Yeeey, nu mai sunt o mundană!

Surse foto: arhiva personala, giphy.com