Editura: Librex Publishing
Anul aparitiei: 2016
Număr pagini: 159
Gen: Proză scurtă
Cotație Goodreads: 3,46
Pentru prima
dată în viața mea, am citit o carte într-o oră și jumătate. „Ei, dar cât are
cartea aia, 15, 20 de pagini?” veți spune probabil. Nu. 159 de pagini. Da,
atât. Nu, nu am puteri magice, nu am făcut vreun pariu cu cineva în legătură cu
viteza de citire. Pur și simplu cartea se citește foarte ușor. Și nu este o
laudă. Cum să nu se citească în doi timpi și trei mișcări dacă unele pagini au
un singur rând scris? Cam ca la „De vorbă cu Emma”.
Spuneți-mi
cum vreți: insensibilă, lipsită de orice romantism sau empatie, dar nu-mi place
această carte de nicio culoare! Chiar sunt curioasă ce părere aveți. De aceea,
vă invit să citiți cartea și să-mi răspundeți la întrebare: sunt eu exagerată?
Încep să mă simt anormală, fără pic de empatie, ca psihopații. Cam insensibilă
și lipsită de romantism sunt, asta o știu și eu fără să-mi spună cineva. Nu
agreez lectura romatică, mă dau în vânt după crime (din cărți sau filme,
desigur, nu să le comit eu, Doamne ferește J) ), iar cine mă cunoaște bine știe că prefer
thrillerele și horror-urile. Dar „Cămașa lui” reunește sub coperțile
sale tot ce nu-mi place. Dacă e să ne luăm după cotația Goodreads, cartea este
destul de bine primită. 3,46 nu e de
ici, de colo (mai bine nu vă spun cu cât am notat-o eu pe Goodreads ).
În plus,
autoarea cărții, Augustina Șiman, se bucură de oarecare prestigiu în lumea
literară. Până acum a scris vreo trei cărți, este autoarea primei cărți audio
din Republica Moldova și al primului videoclip literar din România și din
Republica Moldova, iar în 2014 a devenit prima femeie decorată de Mitropolitul
Basarabiei cu Înalta Distincție „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni”. De
asemenea, o putem găsi în Antologia Anuală de Scriitori Români 2014 a
asociației culturale Agatha Grigorescu Bacovia, România.
Tocmai de
aceea vreau să aflu și părerea voastră. Sunt singura ciudată sau mai văd și
alții cartea la fel ca mine? Este o problemă de gusturi, desigur, dar vreau să
știu: sunt singura cu asemenea gusturi?
Trebuie să
recunosc, totuși, că promovarea este de nota 10. Începând cu coperta cărții,
foarte frumoasă, realizată cu simț estetic din plin. Apoi, în paginile cărții
găsim fotografii foarte bine realizate. Multora nu le va conveni ce spun, dar în
acest caz, prefer pozele decât textul. Pe youtube găsim tot felul de filmulețe
bine realizate, făcute după unele capitole ale cărții: „Șapte” și „Inele”.
Cel puțin videoclipul „Șapte” este foarte bine pus la punct: locația
este superbă, este filmat frumos, iar trupa de balet face tot deliciul. Mai jos
puteți vedea filmulețul. Uitați-vă și spuneți-mi de nu este așa!
Dar să vorbim
puțin și despre carte. Nu prea știu ce să vă spun. Pentru prima dată, mă simt
la o recenzie ca acei copii care scriu tot felul de perle la Bac, pentru că nu
cunosc subiectul. Probabil deja v-ați pierdut răbdarea, așa că o să încerc să
vă spun câte ceva. Cartea seamănă, dacă vreți, cu „De vorbă cu Emma.” Este
același gen, tot o culegere de judecăți de valoare. Deși nici să stau de vorbă
cu Emma nu mi-a plăcut la nebunie, o prefer față de „Cămașa lui”. Am
simțit „Cămașa lui” ca pe un jurnal romantic. O tipă ne vorbește despre
iubire, trădare și tot felul de aspecte ale vieții de cuplu. Este o femeie ce
se simte trădată, abandonată de iubit, iar acest lucru o macină. Eu una așa o
simt: traumatizată. Am impresia că scrisul este un fel de terapie pentru acea
femeie. Scriind în acest jurnal al sentimentelor, își „varsă” tot amarul, toată
nefericirea. Am impresia că detectez și o dependență emoțională. Ca o femeie ce
iubește prea mult, este profund rănită de despărțire, pe care nu o suportă. Nu
concepe să fie despărțită de iubit, ar face orice pentru a rămâne alături de
el, s-ar umili, ar accepta orice, totul pentru a nu distruge acea simbioză. Însă
pe parcurs ce înaintăm în lectură, aproape de final, principiile parcă devin
mai sănătoase. Să fie această carte un drum către vindecare pentru ea? O
terapie prin scris? Cel puțin așa am perceput eu lucrurile, încercând să redau
cât mai obiectiv cele citite.
„Presară-mi sticlă pe jos. Spune-mi că
mă iubești și fă-mă să calc pe ea, fiindcă tu iubești numai când vezi cum curge
sânge din tălpi. Presară-mi pe jos trupuri de femei transpirate de străduința
ta și culcă-mă pe ele de parcă mi-ar fi pat… și spune-mi povești ca să adorm
mai repede: că sunt unica, că doar pe mine mă iubești, că te împlinesc, că nu
ai putea exista fără mine, că m-ai căutat o viață…”
Nu vă sună a
dependență emoțională și sado-masochism? Mie da, din plin!
Totuși,
oricât de critică aș fi, nu pot să nu afirm că unele citate mi-au plăcut:
„Când eram copil, vorbeam ca un copil,
simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat
ce era copilăresc.” (1 Corinteni, capitolul 13 Biblie)
„eu cred că cea mai mare minune e să te
trezești în fiecare dimineață lângă cel pe care îl iubești, tu nu, iubite?
...eu cred că atâta timp cât iubești pe cineva nu ai să simți niciodată nevoia
să cauți așternutul altcuiva… tu nu, iubite?”
„Iubitul e bărbatul care știe să
iubească în tine tot ceea ce n-au iubit alții – sau tu. […] Iubitul e bărbatul care o să
te îmbărbăteze în pornirile tale, în visurile tale, și care știe cu certitudine
că o să fie înconjurat de grija și mila ta maternă când e prăbușit.”
„Iubitul e cel mai sincer prieten și cel mai darnic amant.”
„Astăzi mă întreb cum poți să nu dai o para chioară pentru omul pentru
care erai gata cândva să îți dai și viața.”
„Aceasta e absurditatea: Cum după o mare iubire poate să urmeze un mare
nimic?”
„Nu doar cărțile, dar și oamenii trebuie citiți printre rânduri.”
„Cred că prin toată durerea pe care o provocăm celor din prezentul nostru
îi răzbunăm pe cei din trecutul nostru care ne-au tăiat cândva până la măduva
sufletului. Batjocorim, mințim, trădăm, umilim fiindcă am fost umiliți,
trădați, mințiți și batjocoriți.”
„Bărbatul perfect este cel care nu îți strică somnul de dimineață, ci te
urmărește răbdător așteptând să te trezești… Cel care vrea cu adevărat să te
înțeleagă și să nu profite de slăbiciunile tale – cel care te apără de
propriile slăbiciuni.”
„Cel mai bun bărbat este cel care nu te pune să alegi. E cel care îți
spune să îți urmezi visul fără pic de dubii sau de regret, iar el o să fie
exact în spatele tău – fiindcă El te-a ales cu mult înainte ca tu să îți
înțelegi visul.”
„Știai, oare, că nu trebuie să îți dorești să o schimbi?... fiindcă
astfel furi șansa cuiva de a o iubi așa cum este.”
„Femeile puternice nu sunt niciodată o alegere. Femeile puternice aleg.”
Apropo de citate, în postfața scrisă de editorul Dumitru Mircea, am
găsit o frază care m-a făcut cât de cât să înțeleg de ce nu mi-a plăcut cartea:
„Cititorii care tânjesc după dragostea curată, reală, marcată nu numai de
frumusețe, ci și de durere, dăruire și sacrificiu, se vor regăsi în acest
volum.”. Fără a intra în detalii, într-adevăr, nu se potrivește cu
filosofia mea de viață. Dar poate se potrivește cu a voastră, ce spuneți? Dacă
e așa, probabil vă veți regăsi. Dacă vreți să aflați, trebuie numai să citiți
cartea.
Despre autoare:
Augustina Șiman este o tânără
scriitoare de 24 de ani din Republica Moldova. A debutat la vârsta de 19 ani cu
volumul „Încercări de a Trăi sau Prin Prisma Ochilor Albaștri”, într-un
tiraj de 500 de exemplare, epuizat în foarte scurt timp.
A lansat prima carte audio din Republica Moldova, „Parfumul”, considerată
un tribut adus femeii. Este autoarea primului videoclip literar din România și
Republica Moldova, tot pentru „Parfumul”. Figurează în Antologia
Anuală de Scriitori Români 2014 a asociației culturale Agatha Grigorescu
Bacovia, România. În 2014 a devenit prima femeie decorată de Mitropolitul
Basarabiei cu Înalta Distincție „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni”,
pentru activitatea de redactor al filmului „Basarabia – două veacuri de
străinie” și merite deosebite față de Mitropolia Basarabiei în promovarea
creștinismului românesc și a idealurilor naționale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu