Dacă nu vreți spoilere, nu citiți!
„Harry avea o senzație neplăcută, de parcă i s-ar fi
strâns ceva în piept. N-ar fi vrut să-și ia rămas-bun de la Sirius. Avea un
sentiment rău în legătură cu despărțirea asta. Nu știa când aveau să se mai
vadă și simțea că e de datoria lui să-i spună lui Sirius ceva ca să-l oprească
să facă vreo prostie.”
Titlu original: Harry Potter and the Order of the Phoenix
Editura Arthur
Traducere: Tatiana Dragomir (text)
Florin Bican (versuri)
Număr de pagini: 986
Așa cum v-am
obișnuit, cum apare o nouă ediție a câte unui volum din Harry Potter, trebuie
să-mi spun eu părerea. Pentru că sunt fan. Pentru că nu pot să tac.
A venit și rândul
cărții celei mai groase din serie. Cea despre care până și J.K. Rowling a spus
că putea fi mai scurtă. Dintre toate cele 7 cărți, mult timp aceasta mi-a
plăcut cel mai puțin. Pentru că dăm peste multe detalii, pentru că îl pierdem
pe Sirius (moartea lui am regretat-o cel mai mult), pentru că nu îl mai înțeleg
pe Harry, ajungând chiar să mă enerveze cu ieșirile lui… În acest volum, nu-l
mai recunosc pe Harry. Este tot timpul irascibil, țipă la toată lumea, inclusiv
la prietenii săi cei mai buni, Ron și Hermione. Să fi fost în locul lor, cred
că i-aș fi răspuns cu aceeași atitudine arțăgoasă. Uite așa!
Recitind-o, am
privit-o în altă lumină. J.K. Rowling te face să simți totul la mare
intensitate, să plângi și în secunda următoare (nu chiar, poate capitolul
următor) să râzi. Totodată, este și cartea în care se formează AD, în care se
luptă împotriva minciunii, a prostiei și a nedreptății. Cartea în care elevii
Hogwarts (majoritatea) refuză să fie spălați pe creier și aleg partea corectă.
Am recitit-o cu
aceeași plăcere ca prima dată. Ca acum 14 ani, când abia așteptam apariția unui
nou volum. Deși de fiecare dată mă plâng de traducere (o să vedeți că n-am
renunțat la obicei), de data aceasta nu m-a deranjat atât de tare. Ori m-am
obișnuit eu cu termenii (asta nu înseamnă că sunt de acord cu ei), ori chiar
traducerea a fost mai bună de această dată. Mult mai bună decât în „Harry
Potter și Camera Secretelor” sau „Harry Potter și Copilul Blestemat” (deși surprinzător,
este aceeași traducătoare) sau decât „Harry Potter și Pocalul de Foc”, cu
accentul moldovenesc al lui Krum.
În plus, cântecele,
traduse de Florin Bican, cel care și-a adus contribuția în „Harry Potter și
Piatra Filosofală”, sună foarte bine, poate chiar mai bine decât în prima
ediție: cuvintele și expresiile sunt adaptate vremurilor noastre și argoului, deși
în traducerea primei ediții era o sincronizare mai bună cu replica lui Malfoy,
cum că „Weasley s-a născut printre pubele”. Oricum, a făcut o treabă bună.
Pentru că am, ca de
obicei, o grămadă de spus referitor la traducerea termenilor, voi face o listă
întreagă, pe categorii. Știu, obsesia e puternică.
- „Dudley
dementatul” are, surprinzător, mai mult sens decât „dementul”, din prima
ediție. Abia acum am înțeles că se referea la atacul dementorilor. În schimb,
nu înțeleg de ce ai traduce „D Mare” în loc de „Big D”. Hai să zicem, „Didiuță”
e comic și nu este cu nimic mai prejos decât „Dudlicuț”.
- Încă am probleme
cu expresia „a afurisi”. În vechea ediție este „a blestema” și mi se pare mai
OK.
- Nu mi se pare
inspirat atunci când frații Weasley se referă la părinții lor cu „mami” și
„tati.” „Mom and Dad” în engleză parcă sună altfel, dar tradus mot-à-mot în
română, zici că vorbesc copii de 5 ani, nu adolescenți cu pretenții de adulți.
- Hai să admitem că
„Zurbagiul” se aseamănă cu „Zeflemistul”, deși prefer vechiul termen. La fel și
în cazul cârciumii „Cap de porc”. Nu știu termenul original, dar am crescut cu
„Cap de Mistreț”, îl prefer.
- Nu mă împac nici
cu „Blestemul Impedimental”, „Reducțional”, „Vrajă Proteică” sau „de Stupificare”.
Și de ce ai spune „Veritaser” în loc de „Veritaserum”? Nu e greșit, dar prefer
vechiul termen.
- N-am idee ce
poate fi Blestemul Mucoliliac. Din context, am bănuiala că este vorba de
Blestemul Gogoriță, țin minte că era specialitatea lui Ginny.
- Urlătoarea
trimisă de Dumbledore Petuniei, „Amintește-ți de precedenta, Petunia!”. În
versiunea veche, suna mai bine „Amintește-ți de cea de dinainte!”. „Precedenta”
nu e prea clar, pe când „cea de dinainte” este clar că se referă la o Petunia din trecut.
- „Lunățica” în loc
de „Lunatica”? Hmmm, clar nu-mi place. „Lunatic” este folosit, adesea, cu
sensul de „nebun”, „ciudat”, exact cum era considerată Luna. Așa că e evident
de ce prefer vechiul termen.
- „Tămăduitori” nu
sună la fel de bine precum „Vindecători” (prima ediție), însă îl prefer față de
„Medimagi” (ediția a doua, volumul 4);
- Vouă cum vi se
pare că sună mai bine? „Occlumanție” sau „Oclumență”? Eu nu știu ce să zic, am
fost obișnuită cu „Occlumanție”, dar parcă sună prea lung. Nu protestez prea
tare față de „Oclumență”, e mai simplu. La fel și cu „Legilimanție” și
„Legilimență”. Deși parcă sună mai frumos „Legilimanție”, dar ține de gusturi.
- „Război cu
explozii” (=„Pocnitoarea explozivă”) îmi sună caraghios.
- „lucrezi ca
Animag fără autorizație”? Hmmm, nu poți „lucra” ca Animag, Animag nu este o
funcție sau un job. Era vorba de Animagi neînregistrați, ceea ce da, este
ilegal J.
- „- Ești mort, Potter.
Harry ridică din sprâncene.
- Drăguț! răspunse el. Credeai că n-am să mă mai arăt
pe-aici…”
În vechea ediție,
traducerea avea un efect mult mai amuzant:
„- Ești mort, Potter. (…)
- Ciudat, zise el, altfel nu m-aș mai plimba…”
- Nu mă mai iau de
„Sângegros” (=Sângemâl) și „Memodecantor” (=Pensiv), „Mortivori” (=Devoratori
ai Morții) pentru că deși nu-mi convin, aparțin traducerilor din volumele
anterioare.
În schimb, m-au
distrat peste măsură unele expresii:
„- Da, au fost aici, rahat de liliac fără minte, au fost
aici! țipă doamna Figg.”
Iar la replica lui
Hagrid chiar am pufnit în râs: „Nu lucrai
mata împreună cu Fudge?” - aș fi dat
orice să-i văd fața lui Umbridge, când Hagrid o ia cu „mata” J));
- îmi place adaptarea „Sculați, sculați, Hipogrifi mari” (cum cânta Sirius de Crăciunul
petrecut la Casa Grimmauld); apropo de „Casa Grimmauld”, sună mai bine decât
„Casa Cumplită” J
În altă ordine de idei, uitasem cât de sarcastici
pot fi Phineas Nigellus și Severus Snape:
„Nu
ți-a trecut prin minte, papagal umflat în pene, că s-ar putea să existe un
motiv foarte bine întemeiat pentru care directorul școlii Hogwarts nu-ți
dezvăluie fiecare amănunt al planurilor lui?” – Phineas
„Potter,
când voi dori să te aud vorbind în dodii, o să-ți dau un Suc de Flecăreală și
Crabbe, lasă strânsoarea mai moale. Dacă Longbottom se sufocă, o s-avem de
întocmit o grămadă de hârțogăraie și mă tem că în recomandarea ta, când o să
vrei să-ți cauți ceva de lucru, va trebui să scriu și asta.”
– Snape (cât l-am detestat eu la prima citire, acum îl ador!)
Revenind la
traducere, ne place sau nu, trebuie să acceptăm că limba noastră este într-o
continuă schimbare, iar în unele aspecte, diferă destul de mult față de acum
14-15 ani. Pe de altă parte, mi-e dor de vechea traducere și nimic nu o va
putea egala. De ce? Vedeți că știți? E a noastră, a unei generații.
În rest, ce are în
plus această ediție față de cea precedentă? Coperta și ilustrațiile. Avem, de
această dată, ilustrații pentru fiecare decret dat de Umbridge, cu blazonul
Ministerului Magiei. Și nu numai J.
Iar design-ul este foarte reușit, cu Harry călare pe Thestral.
Închei cu un citat emoționant, care stă să-mi smulgă
lacrimi:
„- Ei, haide! Doar i-ai auzit în spatele vălului, nu?
- Vrei să spui…
- În încăperea aceea cu arcada de piatră. Doar că nu-i
puteai vedea, asta-i tot. Dar i-ai auzit.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu